Prima pagină » Coronavirus » CORONAVIRUS. O italiancă în vârstă de 108 ani s-a vindecat de COVID-19

CORONAVIRUS. O italiancă în vârstă de 108 ani s-a vindecat de COVID-19

CORONAVIRUS. O italiancă în vârstă de 108 ani s-a vindecat de COVID-19

Fatima Negrini, o femeie de 108 ani, din nordul Italiei, s-a alăturat celor trecuți de o sută de ani care s-au vindecat de COVID-19.

Italianca, recent vindecată de Covid-19 spune că „Dumnezeu a uitat de mine”

„Dumnezeu a uitat de mine”, spus Fatima Negrini, sâmbătă, potrivit Corriere della Sera, relatează Mediafax.

Fatima a împlinit 108 ani miercuri.

Corriere della Sera a publicat o fotografie cu Fatima Negrini, în timp ce stă în scaunul cu rotile în fața unui tort de ciocolată și cremă, flancată de o îngrijitoare și de o felicitare uriașă în formă de inimă.

Pe felicitare a fost scris mesajul: „Fatima 108. Te iubim! S. Faustino”.

Fatima Negrini a fost rezident timp de mai mulți ani la Azilul Anni Azzurri San Faustino din Milano.

Ea s-a infectat cu noul coronavirus în aprilie și a testată negativ la mijlocul lunii mai, însă pe întreaga durată a bolii a fost „întotdeauna” un pacient asimptomatic.

O altă femeie, din Iran, în vârstă de 107 ani, s-a vindecat și ea de coronavirus

Saltanat Akbari, o femeie din Iran, s-a vindecat de coronavirus la vârsta de 107 ani. Bătrâna a învins virusul cu ajutorul medicilor și asistentelor din spital.

Femeia, Saltanat Akbari, a fost internată la spitalul Khansari din centrul orașului Arak. A fost externată din spital după ce a petrecut „ceva timp” în izolare.

„Ea a învins virusul cu ajutorul medicilor și asistentelor medicale de la spital”, a spus Fars.

Iranul este una dintre cele mai afectate țări din Orientul Mijlociu, cu un număr total de 133.521 de cazuri infectate și 7.359 de decese.

Saltanat Akbari nu este singura care s-a vindecat de coronavirus deși avea o vârstă înaintată.

Cea mai în vârstă femeie care a invins coronavirusul din Polonia

O femeie în vârstă de 103 ani a devenit cea mai în vârstă persoană din Polonia care s-a recuperat de la coronavirus. După o ședere de trei săptămâni la spital, Teresa Wójcik a testat negativ pentru virus pentru a doua oară duminică, și astfel a fost externată ieri.

Deși inițial Wójcik nu a prezentat niciun simptom, a obținut rezultate pozitive la două teste de coronavirus. Pe parcursul celor patru săptămâni de tratament, a necesitat suport pentru oxigen, dar nu a  dezvoltat nimic altceva decât o tuse, scrie Gazeta Pomorska.

Recuperarea ei înseamnă că o depășește pe fosta cea mai veche supraviețuitoare a coronavirusului din Polonia, veteranul celui de-al Doilea Război Mondial de 100 de ani și fostul pompier Stanisław Bigos. De asemenea, o face unul dintre cei mai în vârstă oameni din lume care și-a revenit din boală.

Maria Branyas, în vârstă de 113 ani din Spania, se crede a fi cea mai în vârstă persoană vindecată de coronavirus din lume

Maria Branyas, din Spania, s-a infectat în aprilie, în azilul unde locuiește de 20 de ani, aflat orașul Olot. Simptomele ei au fost ușoare. “În realitate, singurul lucru detectat a fost o infecție a tractului urinar și o mică febră asociată, dar apoi a făcut un test de screening (pentru coronavirus) care s-a dovedit a fi pozitiv”, au declarat autoritățile.

“Acum se simte bine și a avut un test negativ săptămâna trecută”, au mai adăugat aceștia.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și