CORONAVIRUS. Orașul din România în care se închide aproape totul/ Străzile, dezinfectate cu clor
Comitetul Local Pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Timişoara a luat mai multe decizii pentru a opri răspândirea coronavirusului. Astfel, se opreşte accesul spectatorilor la evenimentele sportive, se opresc spectacolele, dar se închid şi numeroase spaţii sportive, dar și unele pieţe. Se sistează activităţile cluburilor, se închid bazinele de înot. Se sistează vizitele la grădina zoologică, se sistează vizitele în muzee şi la expoziţii.
Nici la cununii nu se mai acceptă mai mult de 20 de persoane prezente!
Măsurile vor fi în vigoare, în perioada 11 – 31 martie 2020, scrie debanat.ro. Comitetul amintit a decis aplicarea a numeroase măsuri. Se interzice organizarea de spectacole de orice fel, indiferent de numărul spectatorilor, de asemenea se interzice prezenţa spectatorilor la evenimentele sportive. Se sistează activităţile cluburilor, se închid bazinele de înot. Se sistează vizitele la grădina zoologică, se sistează vizitele în muzee şi la expoziţii.
Important, se limitează accesul la ceremoniile de cununie civilă la maximum 20 de persoane. Totodată, se restrânge relaţia Primăriei cu publicul strict la problemele urgente. De asemenea, se suspendă activitatea pieţelor de vechituri.
Transportatorii de persoane au obligativitatea de a asigura pe tot parcursul activităţii o stare de curăţenie impecabilă în mijloacele de transport folosite, procedând în acest sens la igienizatoarelor obligatorie o dată pe zi şi în plus de oricâte ori se impune.
Operatorul de salubrizare stradală are obligaţia de a spăla străzile oraşului cu apă cu clor sau alți dezinfectanţi indicaţi de organele competente ca eficienţi contra virusului COVID -19.
Se recomandă cetăţenilor folosirea instrumentelor informatice de accesare de la distanţă (domiciliu, serviciu etc.) a serviciilor disponibile astfel în mod special a serviciului online de plată a taxelor şi impozitelor locale, plăţi de mare interes pentru un număr mare de cetăţeni în această perioadă a anului.
De asemenea, se recomandă cetăţenilor urmărirea şi respectarea cu stricteţe a indicaţiilor şi dispoziţiilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.