CORONAVIRUS. Polițiștii trag un semnal de alarmă în legătură cu românii care fug din izolare. „Am fost obligați să le dăm drumul!”
Mai multe persoane care au fugit din izolare și au fost, mai apoi, prinse de polițiști, ar fi scăpart doar cu amendă după care au fost lăsate să plece, după ce reprezentanții DSP ar fi comunicat faptul că nu mai există locuri în spațiile de carantină!
Unul dintre liderii sindicali ai polițiștilor a povestit, pentru Gândul.ro, cum au fost lăsate să plece mai multe persoane prinse după ce au fugit din izolare. Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol, spune că mai mulți polițiști s-au plâns de faptul au fost nevoiți să lase să plece mai multe persoane care fugiseră din izolare. Și asta, după ce reprezentanții Direcției de Sănătate Publică le-au comunicat că nu mai unde să-i cazeze pentru carantinare.
„Când s-a ajuns la Ordonanța Militară 4, iar cei care fugeau din izolare trebuiau sancționați și introduși direct în carantină, pentru14 zile, sunt multe peroane care fost lăsate libere, pe stradă. Polițiștii i-au prins, dar când au sunat la DSP li s-a spus că nu sunt locuri în carantină și au fost sfătuiți să-i sancționeze și să le dea drumul”, a declarat Andreica.
Liderul sindical a atras atenția cu privire la faptul că, din data de 16 martie, de când a fost declarată starea de urgență, s-au dat, la nivel național, în jur de 70.000 de amenzi pentru încălcarea izolării și carantinei, în timp ce, izolate în carantină sunt doar aproximativ 1.700 de persoane.