Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan a declarat în cursul zilei de zâmbătă 11 aprilie, că ne apropiem de vârful epidemiei, care este așteptat să apară imediat după Paște.
În cursul zilei de sâmbătă, 11 aprilie, au fost raportate 523 de cazuri noi de infectare, fiind cel mai mare număr anunțat de la o zi la alta de la apariția pandemiei în România.
„Acest lucru se confirmă, este rezultatul unei analize statistice pe care am făcut-o permanent. Dacă acest vârf este însă suficient de mic, sistemul medical îl poate gestiona. Toată speranța noastră și pe ce mizăm este să absorbim toți pacienții în spitale, să-i putem îngriji, să nu avem un număr brusc mai mare, care să depășească numărul de locuri pe care îl avem”, a explicat Horațiu Moldovan la Digi24.
„Este cunoscut momentul sărbătorilor pascale în lumea creștină, în lumea ortodoxă, în care oamenii călătoresc, au tendința să se adune, să petreacă împreună aceste sărbători, este o tradiție milenară care puternice rădăcini în cultura și psihologia poporului român.
Este foarte greu de implementat măsuri de natură epidemiologică în această situație, totuși, am făcut campanii de popularizare a acestei idei, facem apel la toți să înțeleagă că e un moment special în evoluția globală, a planetei, și anul acesta să sărbătorim Paștele în mod restrâns, fiecare la el acasă, dacă este posibil, și să limităm cât se poate de mult contactele și adunările cu oameni, cu familii numeroase, care ar putea pune la risc, care ar putea permite difuzia infecției în populație”, a mai explicat secretarul de stat potrivit sursei citate.
La momentul transmiterii cestei știri, în România au fost confirmate 5.990 de cazuri de infectare cu noul coronavirus iar 290 de persoane au decedat.