Coronavirusul a șters 6.000 de miliarde de dolari de pe bursele internaționale/ Epidemia aruncă în aer piețele financiare
Coronavirusul a șters, în această săptămână, 6.000 de miliarde de dolari din valoarea acțiunilor listate la bursele mondiale, relatează Reuters. Panica generată de coronavirus a dus la cea mai importantă cădere săptămânală de la criza financiară globală din 2008.
Principalele piețe europene au scăzut cu 3-5% și căderea continuă a trimis randamentele obligațiunilor guvernamentale americane, văzute pe scară largă ca fiind cel mai sigur activ din lume, până la valori minime record.
Speranțele ca epidemia care a început în China să se termine în câteva luni și ca activitatea economică să revină rapid la normal au fost spulberate în această săptămână, deoarece numărul cazurilor internaționale a crescut exponențial, transmite Mediafax.
Pariurile sunt acum că Rezerva Federală va reduce ratele dobânzilor din SUA luna viitoare, iar alte bănci centrale majore vor urma exemplul, în încercarea de a evita o recesiune globală.
Întreruperile în turism și în lanțurile internaționale de aprovizionare, închiderea școlilor și anulările evenimentelor majore au înnegrit perspectivele unei economii mondiale care se lupta deja cu declinul generat de războiul comercial SUA-China.
Indicele MSCI care urmărește aproape 50 de țări a scăzut cu peste 1% înaintea de deschiderea tranzacțiilor din SUA și cu aproape 10% în întreaga săptămână, cea mai slabă performanță din octombrie 2008.
Wall Street a căzut cu 4,4% doar joi, cea mai mare din august 2011.
În Asia, indicele regional al MSCI, cu excepția Japoniei, a scăzut cu 2,6%. Nikkei din Japonia a scăzut cu 3,7% pe fondul temerilor legate de anularea Olimpiadei de la Tokyo din iulie-august.
Prețurile petrolului sunt la cel mai redus nivel din mai mult de un an, după ce au pierdut 12% în această săptămână, în timp ce toate metalele industriale au scăzut între 3% și 6%.