Coronavirusul rămâne trei ore pe pâine! Studiu realizat de Universitatea București / Ce măsuri ar putea fi luate
Covid-19 ar putea să rămână până la 180 de minute pe o felie de pâine atinsă de o persoană contaminată, relevă un studiu făcut de Universitatea din București!
În aceste condiții, Protecția Consumatorilor ar putea interzice vânzarea de pâine și alte produse de panificație neambalate, scrie antena3.ro.
ANPC a dezbătut încă de miercuri acest subiect cu secretari de stat din Ministerul Agriculturii, dar și cu jucători din industria pâinii, a patronatelor și morăritului, ajungând la concluzia că hipermarketurile pot să comercializeze în continuare pâine neambalată cu o condiție majoră.
Cum va fi vândută pâinea neambalată
Astfel, pot face acest lucru doar acele magazine care au o persoană desemnată pentru a-i ajuta pe clienți să ia produsul, să-l ambaleze și să-l pună în coșul de cumpărături.
Actualmente, proiectul propus de ANPC se află în dezbatere.
„Pentru pâinea şi produsele de panificaţie care nu se prezintă, la comercializare, într-un ambalaj de protecţie sanitară operatorul economic ce comercializează produsul are obligaţia de a furniza aceste produse prin intermediul «vânzării asistate», respectiv prin intermediul unei persoane dedicate ce va furniza, la cerere, produsul către consumator. (…) Se interzice comercializarea pâinii şi a produselor de panificaţie nepreambalate prin «autoservire» către fiecare consumator. (…) La comercializarea în vrac a pâinii şi a produselor de panificaţie, operatorii economici sunt obligaţi să afişeze în structurile de vânzare următoarele elemente: – denumirea sub care se vinde produsul; – denumirea furnizorului; – cantitatea netă/bucată; – preţul de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/bucată; – preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg; – componentele cu efecte alergene”, se arată în proiectul de lege.
Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării lui în Monitorul Oficial.
Pâinea mai scumpă în perioada următoare
Prețul la produsele de panificație ar putea crește în perioada următoare, având în vedere faptul că acest an „pandemic” va intra în istorie drept unul dintre cei mai dificili ani pentru agricultură.
„Prețurile s-au dus mult în sus. Suntem la un leu kilogramul de grâu. Avem prețuri mai mari decât piața mondială, decât prețurile de la bursele din afară. În consecință trebuie să pui de acord prețurile la produsele finite cu prețurile la materia primă. Dacă ponderea materiei prime e de 50% în prețul produsului și s-a scumpit cu 25%, fiecare își face calculele și vede cu cât este influențat”, a declarat Aurel Popescu, președintele ROMPAN, pentru B1.ro.