Corpul de Control al Ministerului Sănătății, verificări la Spitalul Marie Curie UPDATE

Corpul de Control al Ministerului Sănătății, verificări la Spitalul Marie Curie UPDATE
Alexandru Rafila compară „Marie Curie”, din București, cu cel mai avansat spital de pediatrie din Statele Unite
Publicat: 14/12/2016, 16:13
Actualizat: 14/12/2016, 20:02

UPDATE

Perchezițiile Direcției Generale Anticorupție continuă în trei cabinete din Spitalul „Marie Curie”, fiind ridicate probe din cabinetul chirurgului Gheorghe Burnei, al asistentei-șefe și dintr-un depozit, potrivit purtătorului de cuvânt al unității medicale.

„Se continuă perchezițiile de azi dimineață, de la ora 09.00, făcute de către cei de la DGA pe secția de ortopedie. De ieri a venit comisia de control a ministrului Sănătății. Pe secția de Ortopedie noi ne continuăm activitatea, colegii asigură urgențele. Procurorii au intrat în cabinetele de ortopedie și ridică probe. Pe trei cabinete s-a pus sigiliu sâmbătă, a domnului profesor, a asistentei-șefe și un depozit. Deocamdată nu s-a găsit nicio plângere a vreunui părinte înregistrată. Este o suspiciune și este o anchetă, iar acuzațiile trebuie dovedite. Micuții programați la operații au fost preluați de colegi, avem 17 copii internați pe secția de ortopedie. Suntem toți bulversați”, a declarat, miercuri, medicul Denis Stănescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Marie Curie” din Capitală.

Corpul de Control al Ministerului Sănătății va verifica documentele medicale ale copiilor cărora le-au fost pus proteze în această unitate, căutând să afle câți copii au beneficiat de astfel de proteze, ce fel de proteze au primit, dar și de ce afecțiuni sufereau aceștia mai exact, au declarat reprezentanți ai Ministerului Sănătății pentru agenția de presă MEDIAFAX.

De altfel, procurorii fac din nou percheziții, miercuri dimineață, la Spitalul Marie Curie din Capitală, în spațiile sigilate rămase neverificate, la percheziții fiind prezent și medicul Gheorghe Burnei, acesta fiind adus din arestul la domiciliu, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Medicul ar fi mascat mita cerută de la părinți în contracte de donații iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecțiuni inexistente în realitate, el și familia sa primind chiar și deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate, se arată în referatul de arestare.

În referatul prin care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au cerut arestarea medicului Gheorghe Burnei se notează că în biroul acestuia de la spitalul Marie Curie au fost găsite, sâmbătă, și ridicate sumele de 13.343 de lei, 5015 de euro și 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiți de la părinții copiilor operați, drept mită. Anchetatorii susțin că la dosar există numeroase declarații de martori, înregistrări ambientale dar și înscrisuri care ar proba infracțiunile în cazul medicului. Aceștia descriu „modul de operare” și vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorși de la operații pentru a creea presiune iar astfel părinții să plătească.

„Pentru a-i determina pe părinții pacienților să-i să dea sume de bani sau alte foloase pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale Burnei Gheorghe îi internează pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi internează în mod repetat, fără a le efectua nici o intervenție chirurgicală. Se prezintă părinților, direct sau prin alte cadre medicale, ca fiind o persoană foarte ocupată, creând astfel impresia unui privilegiu pentru pacienți că beneficiază de serviciile sale medicale. Alte justificări pentru amânarea intervențiilor chirurgicale sunt legate de dificultatea obținerii protezelor medicale. Tot acest comportament este apt să inducă părinților ideea că pentru aceste „beneficii” trebuie îi ofere inculpatului sume de bani. Pentru a-i convinge să urmeze calea aleasă de el, inculpatul le prezintă părinților o altă situație decât cea reală cu privire la sănătatea copiilor lor, situație care impune folosirea unor proteze sau dispozitive medicale”, se arată în referatul obținut de agenția MEDIAFAX.

Procurorii susțin că medicul Gheorghe Burnei îi convingea pe părinți de dificultatea obținerii protezelor și le impunea să le cumpere, pe cheltuiala lor, de la o firmă apropiată lui, „amenințându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează”. Asta în condițiile în care acele dispozitive ar fi putut fi obținute gratuit de spital. Astfel, susține Parchetul, Gheorghe Burnei ar fi obținut beneficii de la patronul respectivei firme.

„Din înscrisurile descoperite la sediul SC A SRL (facturi etc.) coroborate cu aspecte din declarația lui G.M rezultă că acesta din urmă i-a plătit inculpatului și membrilor familiei sale mai multe deplasări în străinătate în vacanță sau pentru participarea la congrese”, se notează la dosar.

În dosar se notează despre operații care ar fi fost făcute pe afecțiuni inventate de medic astfel încât să „își continue experimentele”.

„Numeroase operații nu sunt adecvate problemelor medicale pe care le au copiii. Mai mult, pentru unii copii inculpatul inventează probleme de sănătate inexistente. Inculpatul efectuează de multe ori intervenții chirurgicale cu mult disproporționate în raport cu problema reală. Efectuează intervenții chirurgicale și acolo unde acestea nu se impun în raport cu situația sau cu vârsta copilului, implantează sisteme și proteze care nu sunt necesare sau le implantează greșit. În cazul altor copii ai căror părinți nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eșuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operațiile, dar în realitate continuă experimentele. Cu toate că procedează în această manieră, inculpatul nu are scrupule să primească sume de bani cu titlu de mită de la părinții copiilor operați”, mai susțin procurorii.

La dosar se notează că există probe, inclusiv înregistrării ambientale, filmări, pentru 15 presupuse fapte de luare de mită. Procurorii susțin că în unele cazuri banii ar fi fost pretinși și primiți anterior operației și ar fi fost mascați prin încheierea unor contracte de donații.

Gheorghe Burnei ar fi prelevat de la pacienții copii, fără consimțământul aparținătorilor, țesut osos și ligamente, fără respectarea normelor în vigoare din domeniu. La dosar ar exista probe care indică faptul că astfel de țesuturi au fost folosite ca transplant pentru alți copii, deși ar fi fost ținute anterior în condiții improprii.

„Cu ocazia percheziției acestea au fost descoperite în condiții total improprii – în congelatorul unui frigider de uz casnic situat într-un spațiu comun. Alături de aceste țesuturi se găseau mâncare, băuturi alcoolice, diferite alte produse alimentare. Din primele date țesuturi astfel prelevate și păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alți copii, cele descoperite la percheziție urmând a avea o destinație similară. Aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât spitalul și inculpatul aveau posibilitatea legală de a apela la banca de țesuturi pentru a realiza transplanturi într-un mod legal și sigur pentru starea de sănătate a pacienților. Având în vedere cele descoperite a fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul Agenției Naționale de Transplant”, spun procurorii.

Cele 15 fapte de luare de mită pe care procurorii susțin că le au probate la dosar ar fi început din luna septembrie a acestui an. Urmărirea penală s-a început, in rem, încă de pe 28 septembrie, după ce mama unei fetițe a depus sesizare în care spunea că, printr-o „soră”, medicul Gheorghe Burnei i-a solicitate suma de 4.000 de euro pentru a-i procura și pentru a-i instala micuței o tijă metalică.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...