Corupția și agresiunile forțelor de ordine sunt principalele probleme cu care se confruntă România
„Printre problemele referitoare la drepturile omului se numără corupția din instituții și violențele forțelor de ordine împotriva romilor. Autoritățile judiciare au acționat pentru inculparea și sancționarea oficialilor care comit abuzuri, dar autoritățile au tergiversat procedurile în cazurile care implică abuzuri comise de forțele de ordine. Rezultatul a fost că multe cazuri au fost finalizate prin achitare”, arată Raportul Departamentului de Stat american privind Practicile în materie de Drepturile Omului în România în anul 2018.
„Condițiile din penitenciare rămân dure, iar spațiile pentru detenție sunt supraaglomerate, astfel că nu întrunesc standardele internaționale. Abuzurile asupra deținuților comise de autorități și de alți deținuți au continuat să fie o problemă”, precizează raportul.
Departamentul de Stat menționează cazurile unor presupuse agresiuni ale forțelor de ordine asupra unor persoane de etnie romă, subliniind că au fost lansate anchete disciplinare.
De asemenea, raportul constată că au existat reclamații formulate de organizații pentru drepturi civice privind folosirea violenței de către agenți ai Jandarmeriei pe 20 iunie 2018 împotriva unor manifestanți, iar un reporter german a fost reținut.
„Pe 10 august 2018, cel puțin 15 jurnaliști au fost vizați de agresiuni fizice, verbale sau prin folosirea gazelor de către jandarmi în timpul unor proteste majore anticorupție și antiguvernamentale desfășurate în București”, precizează raportul.
Foto: Hepta