Coșciug vopsit negru pe care scrie „În România, și morții au drept de vot”, la mitingul de la Brașov

Coșciug vopsit negru pe care scrie În România, și morții au drept de vot, la mitingul de la Brașov
Publicat: 14/11/2014, 19:27
Actualizat: 15/11/2014, 11:33

Oamenii s-au strâns în centrul Brașovului, în fața sediului Prefecturii, ai având steaguri și pancarte cu mesaje precum „Când justiția devine lege,rezistența devine obligație”, „Jos Ponta”, „Jos labele de pe justiție”.

De asemenea, ei scandează „Jos Ponta, jos/ Că ești un mincinos”, „Ponta nu uita, te așteaptă DNA”, „Brașov, trezește-te!”, „Jos comuniștii”, „Secții de votare, nu manipulare”, „Nu vrem să voteze și morții”. „Fiți cu noi în turul doi”, „Cerem ca morților să li se retragă dreptul la vot”.

Manifestanții au adus și un coșciug vopsit negru pe care scrie „În România, și morții au drept de vot”.

În timpul acțiunii, pe acoperișurile clădirilor din Piața Sfatului au fost proiectate cu lumini laser sloganuri de susținere a lui Klaus Iohannis, dar și împotriva acestuia. Sloganurile de susținere a lui Iohannis – „Klaus Iohannis președinte. România lucrului bine făcut” – au fost proiectate din Casa Sfatului, iar cele împotriva acestuia – „Mafia PDL = Scripcaru = Iohannis” -, din Turnul Alb.

Participanții la miting au plecat în marș spre maternitatea din Brașov, urmând să se întoarcă la Prefectură, unde vor continua acțiunea.

Mitingul este autorizat până la ora 22.00.

Manifestații similare au loc, vineri seară, în București și mai multe orașe din țară, printre care Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași și Arad.

Mii de oameni au ieșit în stradă și la sfârșitul săptămânii trecute, când și diaspora a organizat proteste la Londra, Paris, Madrid, Viena, Berlin și Dublin, cerând Guvernului României fluidizarea procesului de vot.

Românii din străinătate au ieșit, la primul tur al alegerilor prezidențiale, din 2 noiembrie, în număr record la vot, însă în mai multe capitale europene cozile au fost uriașe, iar oamenii, care au așteptat ore în șir să voteze, au protestat față de închiderea porților în fața celor care nu și-au mai putut exercita acest drept.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză