COTAR protestează în Piața Victoriei, cu peste 5.000 de mașini. Restricțiile de circulație anunțate de Brigada Rutieră
Mașinile au început să vină la ora 6:30, iar piața va fi eliberată la ora 18:00, după cum a precizat, pentru MEDIAFAX, Eugen Costan, secretarul general al COTAR.
Astfel, membrii COTAR își continuă protestul început din martie, cerând Guvernului să ia măsuri pentru interzicerea pirateriei și să excludă falșii transportatori de pe drumurile din România. În plus, anterior, membrii Confederației au protestat, în mai multe rânduri, pentru legiferarea companiilor de transport alternativ.
Ordonanța de urgență pentru interzicerea pirateriei în transportul auto a fost publicată în Monitorul Oficial marți, OUG nr. 21/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, actul normativ fiind adoptat de Guvern la data de 29 martie.
„Am spus de la bun început că vom reglementa și vom lua măsuri pentru interzicerea pirateriei în transportul auto, lucru care s-a întâmplat. Am spus foarte clar, și nu mă schimb, că pregătim să legiferăm și să reglementăm și tot ceea ce înseamnă VTS, platforme, Uber, Taxify. Acest lucru se va întâmpla. Există un grup de lucru care de două săptămâni se ocupă de acest subiect și din acest grup de lucru fac parte reprezentanți ai Ministerului Transportului, Finanțelor, Autorității Rutiere Române, Ministerului Dezvoltării Regionale. Suntem aproape pe final cu o formulă pe care, evident, o vom pune în transparență și vom aștepta observațiile tuturor actorilor implicați în acest subiect. Dar, ceea ce mi-am dorit și ne dorim la nivelul Guvernului este să oferim cadrul concurențial echitabil pentru absolut toată lumea și nu să blocăm sau să favorizăm pe cineva”, a afirmat Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, luni, la Palatul Victoria.
Reprezentanții FORT susțin că miercuri va fi pus în dezbatere publică acest al doilea act normativ, dar că acesta este deja contestat de reprezentanții transportatorilor.
Întrebat de ce a fost adoptată o ordonanță de urgență, când există un proiect legislativ în Parlament pe acest subiect, vicepremierul a spus că multe inițiative parlamentare sunt contestate la Curtea Constituțională, astfel că „procedura parlamentară în unele cazuri durează foarte mult”, iar Guvernul și-a asumat un act normativ în acest sens. „Am bunul obicei, atât eu, cât și ministrul Transporturilor, domnul Răzvan Cuc, atunci când ne asumăm un lucru, să îl facem. Și exact același lucru îl vom face și acum. Am spus că, în condițiile în care am dat ordonanță de urgență pentru interzicerea pirateriei, lucru solicitat și de reprezentanții COTAR, FORT și ai taximetriștilor, în condițiile în care am reglementat așa, exact așa vom reglementa, ca să nu existe sincope și perioade neacoperite pentru cei de la platformele alternative VTS”, a conchis Suciu.
Pe 29 martie, Executivul a adoptat OUG pentru modificarea Legii 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi și de închiriere, printre altele eliminând din lege expresia „în mod repetat”. Ulterior ședinței de Guvern, ministrul Dezvoltării spunea că actul normativ „nu este îndreptat împotriva nimănui” și că Executivul dorește stoparea pirateriei din domeniul transporturilor.
Restricții de circulație rutieră, miercuri, la mitingul transportatorilor din Piața Victoriei
La manifestația orgnizată miercuri, în Piața Victoriei, în intervalul orar 06.00-18.00, traficul rutier va fi restricționat temporar sau atunci când situația va impune, transmite Brigada Rutieră, într-un comunicat remis MEDIAFAX, cu privire la măsurile pe care le va lua în timpul mitingului Confederației și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), care va avea loc pe 17 aprilie în fața guvernului.
Astfel, vor fi instituite următoarele restricții de circulație:
– începând cu ora 06.00, se va restricționa traficul rutier pe Șos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piața Victoriei, respectiv Șos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piața Presei Libere (zona central – mediană, gradual, în funcție de sosirea participanților), permițându-se circulația pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu;
– la nevoie, se va restricționa traficul și pe Str. Paris și breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piața Victoriei;
– începând cu ora 06.00, circulația în Piața Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor și Cal. Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulația pe Cal.Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzești și Bd. Lascăr Catargiu.
Rute alternative:
– Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. București-Ploiești;
– Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareșal Averescu – Bd. Mărăști – Piața Montreal – Șos. București-Ploiești.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier și solicită conducătorilor de autovehicule:
* să circule cu prudență;
* să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic;
* să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate;
* să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv;
* să evite pe timpul deplasărilor manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Pietonii au obligația să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate și semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare și să nu staționeze pe partea carosabilă.
Harta cu restricții și rute ocolitoare poate fi consultată pe site-ul https://bpr.politiaromana.ro
Confederația Operatorilor și Transportorilor Autorizați din România (COTAR) va protesta, miercuri, în Piața Victoriei, împotriva aprobării proiectului de lege privind activitățile de transport alternativ. Membrii COTAR își continuă protestul început din martie și cer Guvernului să ia măsuri pentru interzicerea pirateriei și să excludă falșii transporturi de pe drumurile din România.