Covasna: Președintele Traian Băsescu: concursurile hipice nu sunt promovate suficient

Publicat: 15 02. 2012, 10:04
Actualizat: 11 06. 2012, 16:20

Președintele Traian Băsescu și soția sa, Maria Băsescu, au participat, sâmbătă, la un concurs balcanic de călărie, organizat la Sâncrai, județul Covasna, ocazie cu care șeful statului a spus că, în opinia sa, aceste concursuri nu sunt promovate suficient de bine.

Băsescu a înmânat premii câștigătorilor, a stat de vorbă cu oamenii și s-a fotografiat cu ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traian Băsescu le-a declarat jurnaliștilor că prezența lui la acest eveniment poate va reprezenta un semnal privind concursurile hipice, care au rămas în umbră în România.

"Cred că dacă voi (jurnaliștii – n.r.) veți spune că ne-am întâlnit aici, va fi un semnal. Altfel, dacă vă uitați, competițiile hipice care, la priceperea mea ca simplu spectator, nu implică doar omul, ci omul și calul, sunt absolut absente din orice jurnal de sport", a spus președintele țării.

Traian Băsescu a adăugat că nu a călărit niciodată, însă soției sale îi plac caii în mod deosebit, spunând că "plăcerile trebuie împărțite".

Ciprian Vrânceanu, directorul evenimentului, a declarat că a întâlnit-o pe Maria Băsescu pentru prima dată la concursul de călărie de la Corbeanca de anul trecut. (Mediafax)