Covid-19 și gripă. Valeriu Gheorghiță, medic infecționist: Riscul unei duble infecții este unul cât se poate de real
Vine iarna și numărul cazurilor de coronavirus este tot mai mare. Acest tablou ar putea fi completat de apariția gripei sezoniere, care, în tandem cu pandemia, ar urma să creeze probleme și mai mari. Medicul infecționist Valeriu Gheorghiță a vorbit despre cele două afecțiuni respiratorii, spunând că sunt foarte mari șanse ca o persoană să le contracteze pe amândouă, în același timp. Semnalul de alarmă a fost tras și de alți medici, precum Emilian Popovici, Virgil Musta și Adrian Marinescu.
„Din păcate, șansa să se producă această dublă infecție este una cât se poate de reală, având în vedere că sezonul de gripă bate la ușă, motiv pentru care, în situația în care se întâmplă această coinfecție, prognosticul este unul mult mai sever decât în cazul monoinfecției. Ne interesează riscul de a face o formă severă, critică și riscul de deces.
„Virusurile pot să coexiste la pacient”
Aceste două virusuri nu competiționează pe aceiași receptori, motiv pentru care ei pot să coexiste foarte bine la același pacient. Infecția cu SARS-CoV-2 are particularitățile ei, și anume determină aceste microtromboze diseminate și această reacție inflamatorie exagerată și gripa vine în plus și produce o serie de modificări grave la nivel pulmonar și acea bronhopneumonie edematoasă”, a declarat medicul infecționist Valeriu Gheorghiță la B1 Tv.
”Gripa debutează, în general, cu un tablou brusc, cu febră mare, cu dureri musculare importante, cu o stare de curbatură, cu dureri de cap, dureri oculare, simți ochii înfundați în orbite, și ulterior apar semnele de tract respiratoriu inferior – tuse seacă și mai rar semnele de strănut și dureri de gât. În infecția cu SARS-CoV-2, debutul, în general, este lent, cu subfebrilitate, cu stare de astenie fizică importantă, stare de oboseală, cu dureri de cap, cu tuse, pierdere de gust și de miros și, în formele severe se instalează dificultatea respiratorie și uneori apar și forme digestive cu greață, vărsături și diaree. Diferența dintre ele este legată de modalitatea de debut: în gripă vorbim de un debut brusc, în infecția cu SARS-CoV-2, debutul este lent, progresiv”, a explicat acesta.
„Vaccinul antigripal, deosebit de important”
„Este foarte important ca persoanele care se găsesc în categoriile de risc, persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice cunoscute, gravidele, copiii să fie vaccinați antigripal pentru că este una dintre cele mai importante măsuri specifice de prevenție și atunci când o avem la îndemână nu trebuie să ratăm ocazia de a ne imuniza în ideea de a scădea riscul de a face gripă în sezonul acesta”, a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță.