„Craiova Muzicală”, festival internațional de muzică în Bănie
Aflat la ediția 41, festivalul aduce pe aceeași scenă șapte sute de muzicieni din zece țări, într-un adevărat regal care începe pe data de 21 noiembrie și se termină pe 17 decembrie. Festivalul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I și aduce pe aceeași scenă concerte simfonice și vocal-simfonice, muzică de operă, muzică veche, muzică de cameră, recitaluri instrumentale, concerte de muzică neconvențională. „După 40 de ani, festivalul este unul dintre cele mai longevive din țară și alături de Shakespeare, al doilea festival internațonal cu tradiție, din Craiova. Am pregătit suprize publicului meloman pe care îl așteptăm în număr cât mai mare”, a declarat Vlad Drăgulescu, directorul Filarmonicii Oltenia. Prețul biletelor este între 15 și 30 de lei pentru un concert. Și pentru că tot este vorba de un festival de muzică sub toate formele, în fața Filarmonicii oltene vor cânta pentru craioveni artiști neconvenționali cu instrumente pe măsură: pahare și ferăstraie. Evenimentul se desfășoară sub egida Asociației Craiova Capitală Cultură Europeană 2021.