Prima pagină » Coronavirus » CRAIOVA. Primul caz de coronavirus confirmat la o unitate militară

CRAIOVA. Primul caz de coronavirus confirmat la o unitate militară

CRAIOVA. Primul caz de coronavirus confirmat la o unitate militară

Un militar al Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab” din Craiova a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, iar alți doi militari care au simptome așteaptă rezultatele testelor.

Militarul din cadrul batalionului a fost confirmat pozitiv vineri, 5 iunie, și internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova, precizează Ministerul Apărării Naționale (MApN), citat de Mediafax.

Ceilalți doi militari, care prezintă simptome asociate infecției cu noul coronavirus, așteaptă rezultatul testelor, fiind și ei internați.

„La nivelul unității au fost luate toate măsurile prevăzute pentru aceste situații. În acest sens, a fost desfășurată de urgență o anchetă epidemiologică de către personalul medical al unității împreună cu specialiști din cadrul Spitalului Militar de Urgență Dr. Ștefan Odobleja. În urma acestor proceduri, au fost identificați contacții direcți ai militarului confirmat pozitiv, aceștia fiind trimiși la domiciliu în autoizolare, conform procedurilor standard stabilite la nivel național”, transmite sursa citată.

Medicul militar Mihai Mărginean, supraviețuitor al focarului de coronavirus din Suceava, mesaj pentru cei din prima linie: „Nu veți fi singuri, lupta voastră nu va fi uitată, participarea voastră nu va fi neînsemnată”

Căpitan medic Mihai Mărginean, care s-a infectat cu noul coronavirus când a fost detașat de la Cluj în focarul de la Suceava, a transmis un mesaj video de încurajare pentru toți colegii care au luptat, luptă sau vor lupta împotriva noului coronavirus.

„Cu siguranţă vă mai amintiţi de medicul militar, impresionat de starea pacienţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava. Medicul anestezist Mihai Mărginean a trăit experienţa realităţii Suceava, a luptat cu duşmanul nevăzut şi a învins! După experienţa trăită, căpitanul medic Mihai Mărginean are un mesaj pentru noi toţi”, au scris reprezentanții Direcției Medicale a MApN, pe contul de Facebook.

„Suntem toți împreună!”

„Aș vrea să le transmit tuturor care au luptat, luptă sau vor lupta în prima linie cu acest inamic invizibi al tuturor. Aș vrea să vă spun că atunci când oamenii sunt speriați, când sunt stresați, au doar două mecanisme de reacție: unul e de fugă, al doilea e de luptă. Aș vrea să vă spun tuturor să îl alegeți pe cel de luptă. Nu veți fi singuri, lupta voastră nu va fi uitată, participarea voastră nu va fi neînsemnată. Suntem toți împreună!”, a transmis medicul militar anestezist din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca.

Comandantul Spitalului Militar ROL 2: „Am câștigat multe bătălii / Ține foarte mult de populație să scăpăm bine din acest război”

Colonel medic dr. Florea Costea, medic primar Medicină de urgenţă, Comandantul Spitalului Militar ROL 2 din nordul Capitalei, crede că bătălia finală cu noul coronavirus va fi dată în secțiile de terapie intensivă, dar pentru a ieși din acest război este nevoie de aportul populației în respectarea normelor de prevenție.

„Am zile în care sper că se încheie. Urmăresc zilnic cifrele, mai ales pe București și Ilfov și, deși cred că suntem pe un trend descendent, ține foarte mult de populație să scăpăm din acest război bine”, spune dr. Florea Costea, într-un interviu postat pe contul de Facebook al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

 

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și