Prima pagină » Știri » Craiova: Un bărbat băut și fără permis a lovit o ambulanță cu o mașină pe care o furase

Craiova: Un bărbat băut și fără permis a lovit o ambulanță cu o mașină pe care o furase

Un craiovean în stare de ebrietate, aflat la volanul unui autoturism pe care l-a furat și fără să aibă permis de conducere, a lovit cu mașina o ambulanță, avariind ambele autovehicule.

Un craiovean în stare de ebrietate, aflat la volanul unui autoturism pe care l-a furat și fără să aibă permis de conducere, a lovit cu mașina o ambulanță, avariind ambele autovehicule.

Agenții Serviciului Poliției Rutiere Dolj au fost sesizați, joi după-amiază, că pe DE 70, în comuna Podari, Florin N. (41 ani), din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310 Break, a intrat într-o ambulanță care circula în fața sa, în aceeași direcție de mers, producând avarierea celor două autovehicule.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul Dacia 1310 Break aparține lui Viorel G., din comuna Moțăței, a fost sustras din municipiul Craiova și a fost condus de Florin N., care nu avea permis de conducere. De asemenea, testele efectuate cu aparatul etilotest au indicat o concentrație de 0,92 miligrame la litru, alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și pentru infracțiunea de furt calificat.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?