Crescătorii acuză scăderea prețului animalelor: „Încă un pic și dăm o vacă pe un pantof”
„Anul ăsta producem scump, prost, deoarece furajul este foarte prost și puțin. Vreau să vă atrag atenția că o vacă se vinde cu 500 de lei. Ajungem încă un pic și dăm o vacă pe un pantof”, a spus Frâncu.
El a afirmat că efectivul de bovine din România va fi refăcut abia peste cinci ani și doar dacă Ministerul Agriculturii va lua măsuri în acest sens.
„Necazul este că prețul de lapte e de 50 de bani, vaca e 500 de lei, dar să nu fie prea târziu și să nu mai avem la cine să dăm. A reface efectivul de bovine, care și așa este într-o cădere liberă, este o chestiune foarte lungă de timp, de peste cinci ani de zile. Vă rog să vedem ce putem face în acest sector, pentru a-l putea salva”, a completat Frâncu.
Omul de afaceri susține că marile lanțuri de magazine nu au scăzut prețurile la produsele lactate și la carne, în ciuda reducerii TVA la 9%, iar profiturile obținute de acestea nu se întorc sub formă de impozite la bugetul de stat.
„Din aprilie 2014 până în aprilie 2015, prețul la poarta fermei a scăzut între 48 și 33%, indiferent de dimensiunea lor. Nu am văzut nicio reducere la prețul la raft, nici măcar după reducerea TVA. Nu ar fi nicio problemă, dacă toate aceste profituri s-ar întoarce în mod just în bugetul statului. Vă atrag atenția că peste 40% din producția laptelui este la negru. A dispărut Direcția de Cotă și nu mai e nimeni în România care să înregistreze producția de lapte. Ce vom raporta la Uniunea Europeană, pe ce vom cere despăgubiri? Ați făcut legea contractării laptelui și nimeni nu vede dacă e aplicată sau nu. Câți procesatori de lapte au făcut contracte așa cum scrie legea, pe minim șase luni?”, a întrebat Frâncu.
În replică, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat că subvențiile acordate producătorilor de lapte nu pot fi majorate.
„Producătorii de lapte au un preț nesatisfăcător. Ce să facem, să mărim subvenția?! Nu este o soluție, pentru că subvenția ajunge aproape cât încasează ei pe litrul de lapte. Cu cât crește subvenția, s-ar putea ca procesatorul să scadă prețul”, a spus ministrul.
El a arătat că este nevoie de o mai bună organizare, care să se bazeze „pe principii moderne”.