Creșterea alocațiilor | Orban: Avem patru variante, printre care atacarea la CCR / Ciolacu reacționează: De ce nu a atacat la CCR și demersul PNL de dublare a alocației?

Publicat: 06 01. 2020, 16:36

„Noi nu putem accepta felul acesta de legiferare (al creșterii alocațiilor – n.r). Avem patru variante posibile: fie atacarea la CCR, fie prorogarea termenului de intrare în vigoare, fie o reglementare care să prevadă, totuși, o creștere rațională a alocațiilor de copii, care repet, de la 1 ianuarie au crescut, tot în baza proiectului depus de PNL, fie mai avem o variantă, care ar cuprinde procedura de angajare a răspunderii”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.

Premierul a adăugat că PSD dă dovadă de iresponsabilitate crescând alocațiile, din nou.

„Avem practic identificate, în momentul de față, patru variante. Aici sunt un om cinstit și am spus-o încă din prima: PNL a introdus un amendament la Legea bugetului de stat, în martie 2019, prin care aproape s-au dublat alocațiile. De ce am făcut lucru ăsta? Pentru că pentru o perioadă de patru ani de zile, PSD nu a crescut deloc alocația. Mai mult, un alt proiect de lege adoptat, tot la propunerea PNL, înaintate de secretarul general, Robert Sighiartău, alocațiile cresc anual, pentru a recupera puterea de cumpărare a alocației, care se pierde în urma inflației. Deci, practic, alocațiile de la 1 ianuarie cresc cu 3,8%. Să vii acum, tot în 2019, și să impui o nouă dublare a alocațiilor pentru copii, arată o lipsă de responsabilitate categorică din partea PSD, cu atât mai mlt cu cât se știe foarte clar că în Legea bugetului de stat, este practic, noi, când au dat ei atac la CCR, PNL și-a asumat răspunderea pe Legea bugetului de stat și asigurărilor sociale de stat”, a subliniat Orban.

El a explicat că PNL dorește o creștere sustenabilă a alocațiilor, iar în momentul de față, nu există bani și s-ar crea dezechilibre.

„(…) Nu ai pevăzute aceste sume de bani pentru a susține creșterea. PNL își dorește creșterea, dar o creștere rațională, care să fie sustenabilă, pentru care să existe banii necesari și să nu fie o creștere care să creeze grave dezechilibre, atât la nivelul bugetului, cât și la nivelul diferitelor categorii de plăți sociale sau de altă natură din sistemul public. Deci PSD, deși a dat o lege a salarizării, dup-aia, pentru anumite categorii, a devansat creșterea salariului, care era prevăzută să se facă etapizat, câte o pătrime între 2018-2022, acesta a fost stilul lor de politică, să creeze anumite avantaje care de fapt, creează discriminări și îmbracă forma unor privilegii pentru unele caregorii pe care au vrut să și le fidelizeze”, a adăugat premierul.

 

Ciolacu îl acuză pe Orban de cinism: De ce nu a atacat la CCR și demersul PNL de dublare a alocației?

Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că Ludovic Orban dă dovadă de cinism, inventând „tot felul de scamatorii” ca să nu mărească alocațiile de stat. Liderul interimar al PSD îl întreabă pe Orban de ce nu a atacat la CCR și propunerea PNL de dublare a alocațiilor.

„Orban, ai o singură variantă: mărește alocațiile copiilor! Cât de cinic poți să fii să inventezi tot felul de scamatorii ca să nu le dai copiilor drepturile cuvenite?! Îl întreb public pe Orban: de ce nu a contestat la CCR, când PSD a votat propunerea PNL de dublare a alocațiilor?! Atunci era bine și acum nu mai e?! Adevărul este altul: PNL este incapabil să guverneze și să găsească soluții!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

În luna decembrie, Camera Deputaților a votat, decizional, inițiativa legislativă care prevede dublarea alocației pentru copiii între 2 și 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Legea va ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.