Prima pagină » Știri » Creșterea temperaturii cu un grad ar putea provoca câte un uragan Katrina la fiecare doi ani

Creșterea temperaturii cu un grad ar putea provoca câte un uragan Katrina la fiecare doi ani

Creșterea temperaturii cu un grad ar putea provoca câte un uragan Katrina  la fiecare doi ani

O încălzire cu doar 2 grade Celsius a temperaturii pe Pământ ar atrage după sine o multiplicare a numărului uraganelor de mare putere, se arată în ultimul studiu publicat în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Science, citat de AFP.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că, dacă temperatura ar crește cu un grad, fenomenele extreme ar avea loc mult mai des.

„În cazul în care temperatura crește cu 1 grad Celisus, frecvența producerii uraganelor extreme va crește de trei până la patru ori, iar dacă temperatura medie a planetei ajunge să fie cu 2 grade Celsius mai ridicată, vorbim de un factor de multiplicare de peste 10 ori mai mare”, a explicat Aslak Grinsted, de la Institutul Niels Bohr din cadrul Universității din Copenhaga, coordonatorul  studiului bazat pe un model de predicție a evoluției climaterice globale.

„Acest lucru înseamnă că la fiecare 2 ani ne vom confrunta cu un uragan cel puțin de puterea lui Katrina, în locul unei amenințări de o dată la 20 de ani, ca până în prezent”, a mai adăugat el.

Katrina, un uragan de nivelul 5 de forță, cu vânturi de peste 280 km/h, a devastat în 2005 orașul New Orleans și reprezintă cel mai costisitor dezastru natural din istoria SUA.

„Modelul de evoluție climatică folosit de noi indică o dublarea a frecvenței de producere a uraganelor de tipul lui Katrina la o creștere a temperaturii medii globale cu doar 0,4 grade Celsius”, a explicat cercetătorul danez.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?