Audierile vin după ce polițiștii au efectuat 21 de percheziții domiciliare în București în dosarul crimei din Piața Constituției, potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, verificările venind la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.
„În dimineața zilei de 04 octombrie 2019, în baza autorizațiilor emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară pe raza Municipiului București. După efectuarea perchezițiilor domiciliare menționate, urmează a fi efectuate audieri la sediul Poliției Capitalei de către procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Omoruri, cu privire la faptele care fac obiectul cauzei”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, remis Mediafax.
Unul din suspecții în cazul crimei din Piața Constituției, eliberat în baza recursului compensatoriu
Unul dintre suspecții în cazul crimei produse duminică în Piața Constituției a fost condamnat pentru o altă crimă și a fost eliberat mai devreme, respectiv anul trecut, în baza recursului compensatoriu, au declarat pentru Mediafax surse din Poliție.
Surse din Poliție au declarat, pentru Mediafax, că în urmă cu 10 ani, mai multe persoane din cercul de suspecți pe care-l are Poliția în cazul crimei din Piața Constituției au participat la un omor în cartierul Tei-Toboc, iar unul dintre aceștia, condamnat pentru complicitate la omor, a fost eliberat mai devreme, anul trecut, în baza recursului compensatoriu.
Potrivit sursei citate, suspectul de omor și mai multe persoane s-au sustras anchetei polițiștilor, agenții negăsindu-i până la momentul transmiterii știrii.
Surse din Poliție au declarat pentru Mediafax că perchezițiile au avut loc în zona Petricani – Lacul Tei și vizează capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârștiul săptămânii trecute în Piața Constituției.
Piața Constituției este supravegheată de echipe mixte formate din polițiști de siguranță publică, jandarmi, polițiști rutieri și agenți de la Serviciul Operațiuni Speciale, în anumite intervale orare.
Măsurile vin în urma unei încăierari de duminică noaptea, din Piața Constituției, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii.
Un bărbat a murit și un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri.
Video, sursă: Poliția Capitalei