CRIMĂ în Argeș. Un bărbat a fost ÎNJUNGHIAT mortal de un altul, după ce I-A JIGNIT soția
Polițiștii din Argeș au început o anchetă după ce un bărbat de 60 de ani a fost găsit mort în localitatea Davidești. Presupusul autor este în custodia Poliției și și-a recunoscut fapta, transmite corespondentul Mediafax.
Luni a avut loc un scandal între doi bărbați din Davidești. Cei doi au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat victima se pare că a insultat-o pe soția agresorului. Bărbatul de 61 de ani a răbufnit când victima i-a insultat soția. A pus mâna pe un cuțit și l-a lovit de mai multe ori, informează ZiarTop.
Corpul a fost găsit de un vecin, care a alertat autoritățile. Victima era divorțată și locuia împreună cu sora sa.
Bărbatul a fost găsit având mai multe lovituri de cuțit, iar una dintre răni era la nivelul gâtului. Medicii nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul, potrivit reprezentanților ISU Argeș.
La rândul lor, reprezentanții Poliției Argeș au precizat că s-a deschis o anchetă pentru omor, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Presupusul autor, în vârstă de 61 de ani, este în custodia poliției și și-a recunoscut fapta, afirmă surse judiciare.
Foto: Hepta