CRIMĂ în ILFOV. Un tânăr și-a ucis tatăl și a ascuns cadavrul sub dușumeau din casă
Un tânăr din localitatea ilfoveană Cățelu a fost reținut, în noaptea de joi spre vineri, după ce, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, și-a înjunghiat tatăl și l-a îngropat în casă, sub dușumea, potrivit unor surse din poliție.
Sursele citate au precizat că, în noaptea de 2 spre 3 decembrie, Ionuț Valentin Stanciu, în vârstă de 21 de ani, a consumat, împreună cu tatăl său, Laurențiu Stanciu, de 43 de ani, o cantitate mare de alcool. Spre dimineață, cei doi au fi început să se certe, iar băiatul, într-un acces de furie, și-a omorât tatăl cu un cuțit și o rangă.
După ce și-a dat seama că a comis o crimă, tânărul a scos dușumeaua și a îngropat cadavrul la o adâncime de aproximativ un metru.
Crima a fost descoperită, spun anchetatorii, după ce fiica victimei a intrat în panică din cauza faptului că nu mai știa nimic de tatălui ei și a anunțat autoritățile.
Polițiștii au descins la adresa bărbatului dispărut în noaptea de joi spre vineri și au descoperit urme de sânge, iar apoi locul în care fusese îngropat acesta.
Potrivit anchetatorilor, Ionuț Valentin Stanciu, care era acasă, a fost ridicat pentru audieri. Tânărul și-a recunoscut fapta în fața polițiștilor și procurorilor, fiind reținut pentru 24 de ore sub acuzația de omor calificat.