Crimă oribilă la Târgu Mureș. Unde a fost găsită doctorița de 32 de ani, dispărută în urmă cu o săptămână
Rudele doctoriței Orsolya Benedek au susținut că aceasta a fost văzută ultima dată pe 11 decembri, la ora 20.50, în parcarea unui supermarket din Tîrgu-Mureș, unde a fost descoperită și mașina femeii. Bărbatul era principalul suspect în cazul dispariției doctoriței de 32 de ani, de la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență din oraș, cei doi având o relație, susțin surse din rândul anchetatorilor. Polițiștii au format echipe de căutare și au dat-o în urmărire națională.
„Polițiștii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind deschis un dosar penal. Principalul suspect în dosar a fost identificat de polițiști în persoana unui tânăr de 27 de ani, din comuna Corunca, județul Mureș, față de care polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, în baza solicitării de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, instanța a admis efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința tânărului reținut. În urma efectuării percheziției, polițiștii au identificat cadavrul unei femei, care urmează a fi supus autopsiei în cadrul Institutului de Medicină Legală”, a anunțat IPJ Mureș.
Orsolya Benedek a dispărut din parcarea unui supermarket, iar, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, polițiștii ar fi în posesia unor imagini de pe camerele de supraveghere în care femeia s-a urcat voluntar în mașina presupusului criminal. Nu se cunosc încă motivele crimei.