CRIMĂ SAU SINUCIDERE?! Polițiștii au reconstituit ultimele ore de viață ale judecătorului iranian mort într-un hotel de lux din București! GÂNDUL.RO are detalii în exclusivitate: camerele de supraveghere au înregistrat totul!

Publicat: 22 06. 2020, 23:30
Actualizat: 22 06. 2020, 23:43
Moartea lui Gholem Reza Mansouri a fost înregistrată de camerele de supraveghere

Polițiștii bucureșteni au reușit să refacă ultimele clipe de viață ale judecătorului iranian, urmărit internațional, care a murit, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a căzut de la etajul șase al unui hotel din centrul Bucureștiului. GÂNDUL.RO a aflat elemente necunoscute până acum din anchetă. Toate acestea, puse cap la cap, răspund la întrebarea CRIMĂ SAU SINUCIDERE?

Moartea lui Gholem Reza Mansouri, un magistrat și cleric iranian care era urmărit internațional după ce autoritățile din țara sa l-au acuzat că a luat mită 500.000 de euro, a provocat o mulțime de speculații, atât în presa din România cât și la nivel internațional.

Chiar și polițiștii români care au investigat incidentul l-au tratat, încă de la început, ca pe un caz de omor și nu ca pe o sinucidere, tocmai pentru a risipi orice îndoială vizavi de condițiile în care s-a produs moartea lui Mansouri.

Potrivit unor surse judiciare, iranianul, care la el acasă fusese procuror, judecător și cleric, era urmărit internațional. Acesta ajunsese în țara noastră după ce, inițial, trecuse prin Germania, unde, însă, fusese reperat de organizația „Reporteri fără frontiere”, care îl acuza de faptul că, în calitatea lui de judecător, ar fi trimis la închisoare, într-o singură zi, 20 de jurnaliști incomozi pentru regimul de Teheran.

Ca urmare, bărbatul a încercat să caute scăpare în România, țară care nu are un acord de extrădare cu Iranul.

Nici aici nu a avut, însă, mai mult noroc, pentru că a fost prins de polițiștii români și băgat în Arestul Central al Poliției Capitalei. După 24 de ore, Curtea de Apel București a decis că acesta poate fi cercetat în libertate, sub control judiciar.

Sursele citate au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că iranianul a anunțat că va sta timp de șapte zile la un hotel de pe bulevardul Dacia, urmând ca, după aceea, să anunțe unde va avea reședința, pentru a se stabili secția de poliție la care trebuie să se prezinte pentru semnătură.

La data de 19, după exact șapte zile, timp în care, din cauza pandemiei a fost singurul client cazat la hotelul respectiv, Gholem Reza Mansouri a predat camera. Se întâmpla undeva în jurul orei 14.00. Dintr-o dată, după ce s-a asigurat că totul este în regulă în legătură cu camera 601, pe care o ocupase timp de o săptămână, acesta a căzut în gol, pe lângă scara interioară, prăbușindu-se în zona lifturilor.

Surse apropiate anchetei au relatat, pentru Gândul.ro, că având în vedere calitatea celui decedat, s-a luat decizia ca ancheta să fie tratată după rețeta cazurilor de omor. Ca urmare, nu s-a rezumat doar la ridicarea imaginilor, ci s-au făcut audieri și s-au cerut referințe cu privire toate persoanele care au intrat în contact cu acesta în perioada în care a fost cazat.

Momentul tragediei a fost înregistrat de camerele de supraveghere

Din imaginile filmate de camerele de supraveghere reiese că, în momentul tragediei Gholem Reza Mansouri era singur. Fără să stea prea mult pe gânduri, acesta, care era relativ mic de statură, s-a cățărat pe balustradă după care s-a aruncat în gol.

În urma impactului, a suferit o lovitură gravă la cap, motiv pentru care, după ridicarea cadavrului, a fost nevoie de intervenția unei firme de curățenie. Acesta nu a lăsat un bilet de adio, în care să-și justifice gestul.

Cu toate că, spun sursele citate, în momentul de față nu există niciun dubiu cu privire la faptul că iranianul s-a sinucis, urmează să se vizioneze imaginile pentru toate cele șapte zile în care acesta a fost cazat la hotelul respectiv, pentru a se stabili dacă a primit vizite. În cazul în care a avut musafiri, aceștia vor fi identificați și audiați.

În plus, spun sursele citate, una dintre camerele de luat vederi este ațintită exact spre ușa cu numărul 601, unde a stat fostul magistrat, așa că este imposibil ca polițiștilor să le fi scăpat vreun detaliu.

A fost anunțată Ambasada Iranului la București, prin intermediul Inspectoratului General pentru Imigrări.
Gholem Reza Mansouri a fost depus la INML, unde, luni dimineață, a fost autopsiat. Autoritățile române așteaptă acum o eventuală cerere din partea familiei, pentru repatrierea cadavrului.