Prima pagină » Știri » Criminaliștii vor face mulaje după colții câinilor care ar fi mușcat-o pe femeia găsită moartă într-un parc din sectorul 2

Criminaliștii vor face mulaje după colții câinilor care ar fi mușcat-o pe femeia găsită moartă într-un parc din sectorul 2

Criminaliștii vor face mulaje după colții câinilor care ar fi mușcat-o pe femeia găsită moartă într-un parc din sectorul 2
Criminaliștii vor face mulaje după colții celor nouă câini maidanezi care ar fi mușcat-o pe femeia fără adăpost găsită moartă, la mijlocul săptămânii trecute, într-un parc din sectorul 2, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, cei nouă câini ridicați de hingheri vor fi supuși unor expertize, în sensul că se vor realiza mulaje după caninii lor, pentru a se compara cu rănile găsite pe corpul femeii și a se stabili dacă și care dintre aceștia au mușcat-o.

Mulajele vor fi făcute numai cu acordul medicului veterinar, în condițiile în care, atunci când au fost prinși de hingheri, câinii au fost tranchilizați și nu pot fi anesteziați din nou mai devreme de două săptămâni, existând riscul ca inima animalelor să cedeze.

Dintre cei nouă câini capturați din zona unde a fost găsit cadavrul femeii, patru erau microcipați de Centrul Teritorial Veterinar (CTV) Sector 2, doi erau ai Asociației „Cuțu-Cuțu”, alți doi erau adoptați de persoane fizice, iar unul, aparent bolnav și orb, nu figurează în nicio evidență, au precizat reprezentanții Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).

Câinii au fost ridicați dintr-un parc aflat în zona Obor, după ce acolo a fost găsit, în 20 martie, cadavrul unei femei fără adăpost în vârstă de 45-50 de ani, încă neidentificată, care prezenta urme de mușcături.

În acest caz, se fac cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, în vederea stabilirii cu certitudine a circumstanțelor în care s-a produs decesul.

Potrivit constatărilor preliminare ale autopsiei, sub rezerva efectuării unor teste toxicologice, moartea femeii a fost cauzată de o „intoxicație etilică (cu alcool – n.r.) acută cu aspirat alimentar gastric”, s-a precizat într-un comunicat al anchetatorilor.

Anchetatorii au mai spus că în absența rezultatelor de la testele toxicologice, „nu se poate preciza, în acest moment, o legătură de cauzalitate între leziunile constatate și deces”.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că medicii legiști care au realizat autopsia femeii fără adopost găsită moartă într-un parc din Capitală au stabilit vineri că aceasta era în viață atunci când a fost mușcată de câinii maidanezi, dar nu s-au putut pronunța dacă aceasta a murit din cauza rănilor.

Conform Legii 258/2013, pentru modificarea și completarea OUG 155-2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, abandonarea câinilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la doi la cinci ani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani