Crin Antonescu, noul președinte interimar al României după ce Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament, a declarat că suspendarea a fost un „lucru normal, care dovedește că România e un stat de drept”. El a precizat că, la referendum, România va da o „probă de democrație”.
Apoi, Antonescu a enumerat o serie de instituții despre care a spus că de acum încolo vor acționa independent, printre care Curtea Constituțională, Înalta Curte de Casație sau Justiție sau Parchetul General. Când s-a referit la DNA, Antonescu a spus „Departamentul Național Anticorupție” în loc de „Direcția Națională Anticorupție”.
La rândul său, premierul Victor Ponta a exprimat „sprijinul total” al Guvernului față de noul președinte.
Președintele Traian Băsescu a fost suspendat vineri, de Parlament, cu votul a 256 de parlamentari. Referendumul pentru demiterea președintelui se va desfășura, cel mai probabil, pe 29 iulie.