Prima pagină » Știri » Crin Antonescu și Gheorghe Nichita, huiduiți la Iași. Participanții la Ziua Unirii au scandat mesaje și împotriva lui Ponta și Băsescu

Crin Antonescu și Gheorghe Nichita, huiduiți la Iași. Participanții la Ziua Unirii au scandat mesaje și împotriva lui Ponta și Băsescu

Crin Antonescu și Gheorghe Nichita, huiduiți la Iași. Participanții la Ziua Unirii au scandat mesaje și împotriva lui Ponta și Băsescu
Președintele Senatului, Crin Antonescu, și primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, au fost huiduiți, vineri, la manifestările organizate la Iași de Ziua Unirii, participanții scandând mesaje și împotriva premierului și a șefului statului, care nu participă la evenimente.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, și primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, au fost huiduiți, vineri, la manifestările organizate la Iași de Ziua Unirii, participanții scandând mesaje și împotriva premierului și a șefului statului, care nu participă la evenimente.

Manifestanții au scandat „Hoții!”, „Jos Băsescu”, „Jos Antonescu”, „Jos Ponta”.

În Piața Unirii din Iași se află și manifestanți anti-Roșia Montană, care, la intonarea imnului de stat, au strigat „Uniți salvăm toată România”.

Unii dintre manifestanți au pancarte pe care scrie „Ponta, trădătorule!”, „Ponta și ai lui nu-și văd de lungul nasului”, „Un morcov pe zi și Ponta nu va veni”, „Ponta, fă așa, pune sonda la mata”, precum și „La Roșia Montană sunt și oameni nu doar aur”, „Mișcarea de rezistență de la Pungești”.

În fața acestui grup de protestatari se află un alt grup de tineri care flutură steaguri tricolore.

Printre cei huiduiți au fost și primarul Gheorghe Nichita și șeful CJ Iași, Cristian Adomniței.

Peste 2.000 de persoane asistă, vineri, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor de la Iași.

La manifestările desfășurate în Piața Unirii din Iași cu prilejul Unirii Principatelor participă mai mulți miniștri, între care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, și ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. De asemenea, sunt prezenți primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, prefectul județului, Romeo Olteanu, și șeful Consiliului Județean, Cristian Adomniței.

Manifestările au început la ora 11.00, fiind precedate de sceneta „Moș Ion Roată și Unirea”, interpretată de mai mulți elevi și studenți pe scena amplasată în centrul orașului, pe scena amplasată în Piața Unirii din oraș.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a ajuns în jurul orei 11.00, în Piața Unirii, el fiind huiduit de participanți.

În Piața Unirii din Iași au fost mobilizați sute de polițiști și jandarmi. În zonă au fost amplasate garduri metalice, iar în perimetrul de lângă scenă au acces doar oficali și susținători ai partidelor.

La evenimente participă și liderul PDL, Vasile Blaga, dar și Gheorghe Flutur.

La finalul evenimentului, participanții vor putea mânca fasole cu cârnați și vor putea bea vin fiert, Primăria ieșeană susținând că vor fi oferite 10.000 de porții.

Citește și