Cristian DIDE, CONTRE cu POLIȚIA pe autostradă. Dialog incredibil cu un agent deranjat de un SEMN OBSCEN
„În dictatură nu ai voie să îți exprimi nemulțumirea față de poliția română”, scrie Dide pe Facebook, alături de înregistrarea video a întâlnirii inedite cu echipajul de poliție. Dide se afla în mașină alături de Evelina Morar, o altă protestatară din mișcarea #rezist, când au dat „nas în nas” cu agenții.
foto: captură
Evelina Morar: Bună ziua
Polițist: Ce se întâmplă, de ce mă filmați?
Dide: Cine sunteți dvs, în primul rând?
Polițist: Sunt agent de poliție Neagu, spuneți de ce mă filmați!?
Dide: Da, dl. Neagu, pentru că suntem într-o țară liberă încă
Polițist: Și de ce mă filmați pe mine și îmi faceți semne obscene? (polițistul arată un semn cu degetul mare în jos, reprezentând clasica dezaprobare, nicidecum un semn obscen)
Dide: Ăsta e un semn obscen? Voiam să vă mulțumim că ascultați de ordinele PSD și să vă transmitem multă sănătate
Polițist: Mi s-a părut un SEMN OBSCEN, nu aveți dreptul să mă filmați
Dide: Dați-mă în judecată, dacă considerați că am încălcat GDPR (n.a., Regulament General privind Protectia Datelor). Am văzut că și dvs filmați contravenienți. (Polițistul pleacă la mașina de serviciu). O să-i așteptăm regulamentar în mașină
Evelina M: Mă întreb de ce nu mi-au cerut totuși actele…
Polițistul revine de la mașina de serviciu: Am rugămintea să îmi prezentați și mie documentele dvs
Dide: Motivul legitimării
Polițist: Păi văd că mi-ați făcut niște semne și vreau să văd… Mi-ați făcut un semn obscen, dvs spuneți că mi-ați făcut așa, eu am văzut invers
Dide: Poftiți actul meu de identitate
Polițistul scoate telefonul mobil personal: Să ne filmăm reciproc, că suntem într-o țară liberă
Dide: Dvs nu știți că sunteți un polițist în hainele unității?
Polițist: AȘA ȘI?
Dide: Și nu aveți voie sunteți în timpul serviciului
foto: captură
Evelina M, după ce polițistul face poză la buletin cu telefonul: Cu telefonul personal ați făcut poză buletinului respectiv și NU CRED că este în regulă…
Polițist: Vreți să vă arăt poza? E telefonul meu personal, nu vă arăt
Dide: Asta e atitudinea poliției române, despre asta discutăm
Polițistul se urcă în mașina de serviciu și pleacă alături de colegul său.
Filmarea lui Dide a adunat aproape 400.000 de vizualizări.