Cristian POTERAȘ, încă un teren atribuit ILEGAL. Fostul primar al sectorul 6, acuzat de ABUZ în serviciu și luare de MITĂ
Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraș, pentru abuz în serviciu și luare de mită, pe Paul Sorin Stănescu, reprezentantul S.N. Institutul Pasteur S.A la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu și spălare de bani, Lucian Grecu, un apropiat al fostului primar, pentru complicitate la luare de mită, pe Valentina Georgescu, pentru complicitate la abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, spălare a banilor și pe Bogdan Georgescu, pentru complicitate la abuz în serviciu.
Cristian Poteraș este acuzat că ar fi emis în ianuarie 2007 un titlu de proprietate, în baza căruia Institutul Pasteur, reprezentat de Paul Sorin Stănescu, ar fi obținut dreptul de proprietate asupra unui teren de 19 hectare din București, deși edilul știa că instituția nu se încadrează în categoria celor îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate privată.
„În anul 1991, institutul a fost organizat ca regie autonomă, prilej cu care i-a fost stabilit patrimoniul, format exclusiv din bunurile existente în bilanțul contabil la momentul înființării, astfel încât nu putea solicita de la stat alte bunuri. Mai mult, în anul 2000 societatea a fost privatizată, prilej cu care au fost trecute din proprietatea statului în proprietate privată doar bunurile incluse în capitalul social la momentul vânzării acțiunilor”, precizează DNA, într-un comunicat de presă remis Mediafax.
Procurorii au explicat că procedura a fost demarată de Paul Sorin Stănescu, care a pus la dispoziție primarului documentele necesare și i-ar fi convins pe funcționari din primărie să semneze. Lucian Grecu este acuzat că ar fi figurat numai formal într-o tranzacție imobiliară, în locul fostului primar, iar Valentina Georgescu, că ar fi intermediat legătura dintre Stănescu și Poteraș.
„În cursul lunii decembrie 2007, inculpații Stănescu Paul Sorin și Georgescu Valentina-Narcisa au transferat o parte din terenul retrocedat în mod nelegal către o societate controlată de inculpată, astfel încât folosul să ajungă la soții Georgescu ca recompensă pentru acestora la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită. În perioada 2009-2015, Georgescu Valentina-Narcisa a transferat beneficiul obținut în acest mod, în cuantum de 4.647.220 euro, către conturi bancare din Elveția și ulterior în Statele Unite ale Americii, pentru a ascunde proveniența ilicită a sumelor”, transmite DNA.
Procurorii îl mai acuză pe Paul Sorin Stănescu că, între 2007-2009, a transferat aproape 9 milioane de euro din banii de pe teren în contul unei firme la care era administrator, iar soția sa asociat majoritar. „Ulterior, această sumă a fost amestecată cu fonduri având alte surse și, după operațiuni bancare repetate, a fost transferată în patrimoniul soției inculpatului, sumele fiind ulterior transformate în produse de investiții financiare pe teritoriul S.U.A”, potrivit sursei citate.
Dosarul a fost trimis Tribunalului București.
În prezent, Cristian Poteraș este încarcerat după ce a fost condamnat la 8 ani de închisoare, tot pentru eliberarea ilegală a unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane din Sectorul 6.