Cristina Neagu s-a infectat cu coronavirus. Ce simptome a avut cea mai bună handbalistă din lume, legitimată la CSM București

Publicat: 06 10. 2020, 12:19
Cristina Neagu

Cristina Neagu și-a făcut testul pentru coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. Din primele informații, handbalista s-a simțit rău la finalul săptămânii trecute, motiv pentru a intrat în panică.

Sportiva ar fi trebuit să meargă încă de acum câteva zile la Craiova, pentru pregătirea centralizată a echipei naționale. Selecționerul Bogdan Burcea mai lăsat-o la București pentru a mai efectua câteva ședințe de recuperare în urma accidentării pe care a suferit-o la umărul drept.

Cristina Neagu a avut interzis două zile să miște urmărul, urmând ca apoi să înceapă exercițiile recomandate pentru recuperare. Din păcate, la finalul săptămânii trecute, Cristina Neagu a început să se simtă rău, a făcut febră, potrivit româniatv.net.

A făcut testul pentru coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. Ulterior, sportiva s-a izolat și nu a intrat în acest timp în contact cu nicio altă colegă de la lotul național sau de la CSM București.

Cristina Neagu, salariu fabulos la CSM București

În urmă cu ceva timp, gsp.ro a dezvăluit salariul lunar pe care îl încasează Cristina Neagu, la CSM București. Cea supranumită “Messi din handbal” are o renumenrația fabuloasă, de 17.500 de euro. Practic este cea mai bine plătită din cadrul clubului.

Încă 1.591 de cazuri noi de coronavirus

Față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.591 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 249 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până luni, 5.048 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 04.10.2020 (10:00) – 05.10.2020 (10:00) au fost raportate 45 de decese (27 bărbați și 18 femei).

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani.