Criticile la adresa combustibililor biologici se intensifică

Publicat: 15 02. 2012, 11:49
Actualizat: 05 04. 2012, 10:56

 

Uniunea Europeană intenționează să sporească utilizarea combustibililor biologici într-un moment în care criticile la adresa acestora s-au intensificat, unele voci susținând chiar că ei sunt mai dăunători decât combustibilii fosili, scrie Der Spiegel, în ediția electronică.

"Drumul combustibililor biologici este un punct terminus", a declarat Andrew Boswell, consilier al Partidului Ecologist din Anglia, și autor al unui studiu recent despre efectele dăunătoare ale combustibililor biologici. "Vor crea pagube importante mediului și vor produce probleme sociale dramatice în (țările tropicale unde sunt multe recolte pentru combustibilii biologici). Nu există practic nici un mod prin care să îi facem fiabili", a adăugat el.

Cantități imense de dioxid de carbon sunt emise în atmosferă în urma incendierii pădurilor. Mai mult, pădurile absorb emisiile de carbon, accentuând gravitatea acestei probleme. Numărul din octombrie 2006 al revistei Stern privind Schimbările Climatice apreciază că defrișarea pădurilor și alte schimbări suferite de mediu produc 18 la sută din emisiile de gaz la nivel internațional. Potrivit activiștilor, combustibilii biologici accelerează acest proces.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro