Criză de vaccinuri pentru bebeluși în județul Buzău
Județul Buzău se confruntă cu o criză de vaccinuri pentru bebeluși, în stocul Direcției de Sănătate Publică existând în prezent doar două tipuri de ser destinate însă copiilor care se nasc în maternitate în următoarea lună, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău, Venera Acsinte, în prezent, în stocurile medicilor de familie din județ nu mai există seruri pentru bebelușii care trebuie vaccinați la două, patru și șase luni, potrivit calendarului de imunizare aprobat de Ministerul Sănătății.
Potrivit Programului Național de Imunizări, până la vârsta de un an, bebelușii ar trebui imunizați gratuit împotriva mai multor boli, precum tuberculoza, hepatita B, poliomielită sau rujeolă.
„DSP are în acest moment doar vaccinul BCG împotriova tuberculozei și vaccinul împotriva hepatitei B, dar pentru maternitate și pentru o durată de 30 de zile mai putem asigura. În ce privește restul copiilor, așa cum se face vaccinarea, la două, patru, șase luni, nu mai avem vaccin. S-au cerut suplimentări, însă nu a venit nimic până acum și asta pentru că Institutul Cantacuzino nu mai poate face vaccinuri, aici e problema”, a declarat, miercuri, medicul Venera Acsinte.
Specialiștii spun că s-a ajuns la această situație întrucât Institutul Cantacuzino, care producea vaccinurile, și-a sistat activitatea, însă un alt motiv este acela că, de luna viitoare, ar trebui să apară pe piață un nou tip de vaccin care să asigure imunizarea împotriva mai multor tipuri de boli.
Și în Vrancea, sute de bebeluși au rămas nevaccinați în această lună. Direcția de Sănătate Publică nu mai are în stoc nicio doză din serul care le oferă bebelușilor imunitate împotriva difteriei, tetanosului și a tusei convulsive. Conducerea instituției spune însă că părinții nu trebuie să intre în panică, pentru că vaccinarea poate fi amânată o vreme fără probleme pentru sănătatea micuților.