Prima pagină » Economic » CRIZA DIN GRECIA. Guvernul Tsipras cere un nou program de ajutor financiar, Europa refuză. Reuniune de urgență a Eurogrup miercuri dimineață. Cozi lungi la bănci în Grecia

CRIZA DIN GRECIA. Guvernul Tsipras cere un nou program de ajutor financiar, Europa refuză. Reuniune de urgență a Eurogrup miercuri dimineață. Cozi lungi la bănci în Grecia

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a făcut marți Greciei o ofertă de ultim moment în încercarea de a se ajunge la un acord între Atena și creditorii internaționali înaintea expirării, până la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranșe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional (FMI), potrivit unor surse europene și grecești, transmite Reuters.

După îndelungi negocieri, oficialii de la Atena ar fi făcut o nouă propunere în fața oficialilor europeni, cerând ștergerea unei părți din datoria publică și implementarea unui nou program de ajutor financiar, al treilea de care ar beneficia pentru a evita intrarea în faliment. Propunerea vine după ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut marți Greciei o ultimă ofertă în încercarea de a relansa negocierile.

„Grecia solicită sprijin pentru stabilitatea financiară de la MES sub forma unui împrumut pe doi ani având în vedere că toate condițiile din Articolul 13 al Tratatului MES și ale Articolului 2 din Regulament au fost îndeplinite. Împrmutul va fi folosit exclusiv pentru serviciul datoriei publice al Greciei, pe plan intern și extern. În paralel cu împrumutul, Grecia solicită ca datoria sa către Fondul Europen pentru Stabilitate Financiară să fie restructurată și reprofilată în spiritul propunerilor făcute de Comisia Europeană pentru a asigura sustenabilitatea datoriei Greciei și viabilitatea sa pe termen lung. Până la încheierea împrumutului sau înainte, Grecia țintește să recâștige un acces consistent pe piețele internaționale de capital pentru a asigura nevoile viitoare de finanțare. Până la acceptarea și intrarea în vigoare a acestui împrumut, Grecia solicită ca programul să fie extins de către Eurogrup pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a se asigura evitarea declanșării procedurii de faliment tehnic”, se arată în scrisoarea semnată de premierul Alexis Tsipras.

Marți seară a avut loc o teleconferință extraordinară a miniștrilor de finanțe ai zonei euro. După câteva ore de discuții cererea Atenei nu a primit un răspuns pozitiv, Eurogrupul urmând să reunească miercuri dimineață din nou.

O altă teleconferință Eurogrupului va avea loc miercuri dimineața, după anunțarea unei noi scrisori de guvernul grec„, a declarat Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului, precizând că cererea pentru un nou plan de ajutor pentru Grecia va fi discutată după referendum. De asemenea, el a avertizat un nou plan de ajutor pentru Grecia ar putea fi însoțitcondiții stricte.

Programul de asistență financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, se încheie marți, aceeași zi în care statul elen trebuie să facă plata către FMI. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

În mod normal, dacă Grecia nu va achita rata către FMI până marți la ora 24:00, economia elenă va intra oficial în incapacitate de plăți, prima etapă înainte de faliment.

Vicepremierul grec Ioannis Dragasakis a declarat, marți seară, că a cerut FMI o amânare a plății de 1,6 miliarde de euro până în noiembrie, din cauza situației financiare critice.

UPDATE Cozi lungi la bănci în Grecia, înainte ca Eurogrupul să analizeze o nouă propunere a Greciei

Cozi lungi s-au format după ce Guvernul a ordonat redeschiderea miercuri a aproximativ 1.000 de sucursale bancare pentru a permite pensionarilor disperați, fără carduri bancare, să încaseze până la 120 de euro din cecuri de pensii, relatează AP în pagina electronică.

Miniștrii de Finanțe din zona euro urmează să analizeze miercuri ultima propunere a Greciei, la câteva ore după expirarea planului internațional de salvare a țării fără să se ajungă la un acord, întrerupând o finanțare considerată vitală și adâncind temeri cu privire la o eventuală ieșire din zona euro.

UPDATE Europa refuză, deocamdată, cererea Greciei

Cererea Atenei nu a primit un răspuns pozitiv.  Eurogrupul se va reuni miercuri dimineață din nou.

O altă teleconferință Eurogrupului va avea loc miercuri dimineața, după anunțarea unei noi scrisori de guvernul grec„, a declarat Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului, precizând că cererea pentru un nou plan de ajutor pentru Grecia va fi discutată după referendum. De asemenea, el a avertizat un nou plan de ajutor pentru Grecia ar putea fi însoțitcondiții stricte.

UPDATE Merkel: Berlinul nu negociază nimic nou până la referendum

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a susținut că Berlinul nu va negocia un al treilea plan de ajutor financiar pentru Grecia, înaintea referendumului programat pentru duminică, 5 iulie. 

UPDATE:Teleconferință Eurogrup

În această noapte va avea loc o teleconfferință extraordinară la care vor participa miniștrii de finanțe ai zonei euro. Ei vor discuta pe marginea cererii trimise de greci pentru aprobarea celui de-al treilea plan de salvare de la faliment.

UPDATE: Cine ar salva, de fapt, Grecia de la faliment

FOTO: The Telegraph

UPDATE: Premierul Tsipras trimite o scrisoare creditorilor internaționali

Un jurnalist BBC a publicat pe Twitter scrisoarea pe care guvernul elen ar fi trimis-o la Bruxelles. Documentul a fost preluat de presa străină.

Iată cele mai importante pasaje din scrisoarea semnată de premierul Alexis Tsipras.

„După cum știți, Republica se confruntă cu probleme financiare urgente și presante în cea de-a doua jumătate a lui 2015, precum și în 2016 având în vedere că:

– nu au fost efectuate plăți din al doilea program din iulie 2014

– Republica nu are acces la piețele financiare în sensul Articolului 1 din Regulamentul pentru împrumuturi al Mecanismului European de Stabilitate

– Programul expiră pe 30 iunie 2015 și solicitarea noastră de extindere până la finalul negocierilor nu a fost acceptată

– asistența pentru acoperirea nevoii de lichidități nu a fost extinsă de către BCE și, prin urmare, a fost necesară introducerea controlului capitalului în sistemului financiar grec pentru a menține stabilitatea financiară a zonei euro.

Având în vedere cele de mai sus, dar și că astăzi, 30 iunie 2015, este termenul limită stabilit de Eurogrup în declarația din 20 februarie 2015 pentru ajungerea la un acord, Grecia solicită sprijin pentru stabilitatea financiară de la MES sub forma unui împrumut pe doi ani având în vedere că toate condițiile din Articolul 13 al Tratatului MES și ale Articolului 2 din Regulament au fost îndeplinite. Împrmutul va fi folosit exclusiv pentru serviciul datoriei publice al Greciei, pe plan intern și extern.

În paralel cu împrumutul, Grecia solicită ca datoria sa către Fondul Europen pentru Stabilitate Financiară să fie restructurată și reprofilată în spiritul propunerilor făcute de Comisia Europeană pentru a asigura sustenabilitatea datoriei Greciei și viabilitatea sa pe termen lung. Până la încheierea împrumutului sau înainte, Grecia țintește să recâștige un acces consistent pe piețele internaționale de capital pentru a asigura nevoile viitoare de finanțare.

Până la acceptarea și intrarea în vigoare a acestui împrumut, Grecia solicită ca programul să fie extins de către Eurogrup pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a se asigura evitarea declanșării procedurii de faliment tehnic.”

Descarcă aici scrisoarea lui Tsipras

UPDATE: Grecii vor al treilea plan de salvare de la faliment

Grecii vor un nou program de finanțare a datoriei publice prin intermediul Mecanismul European de Stabilitate care să fie implementat în paralel cu o restructurare a datoriei, mai exact un nou „haircut”.

Acesta ar reprezenta al treilea plan de salvare de la faliment al Greciei, în care nu ar fi însă implicat Fondul Monetar Internațional, potrivit presei elene.

„Din primul moment, am clarificat că decizia de a organiza un referendum nu reprezintă o încheiere, ci o continuare a negocierilor pentru obținerea unor condiții mai bune pentru poporul elen. Guvernul grec va căuta până la final o înțelegere fazabilă în interiorul zonei euro”, a anunțat guvernul de la Atena.

FOTO: Louisa Gouliamaki/Mediafax Foto/AFP

Viceprim-ministrul Yannis Dragasakis ar urma să facă anunțul propunerii celui de-al treilea program de ajutor financiar în această seară.

UPDATE: Grecia cere mai mult timp

Grecia cere o extindere a pachetului de ajutor financiar pe o perioadă de doi ani, folosind Mecanismul European de Stabilitate.

Informațiile provin, potrivit The Telegraph, de la cabinetului primului ministru. Se explică, totodată, că o astfel de extindere a pachetului de ajutor financiar va veni alături de promisiunea de rambursare a datoriei și că aceasta ar reprezenta soluția necesară pentru acoperirea nevoilor de finanțare ale statului.

Cabinetul lui Alexis Tsipras menționează, totodată, că oficialii „rămân la masa negocierilor” și că aceștia caută „o soluție viabilă pentru a păstra euro”.

UPDATE: Întâlnire „urgentă” la Atena

Un briefing de presă pentru jurnaliștii străini a fost anulat pentru ca miniștii eleni să poată participa la o întâlnire „urgentă”, transmite un corespondent Sky News Europe.

Președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a anulat la rândul său un interviu televizat citând „o obligație urgentă”.

UPDATE: Tranzacțiile cu obligațiuni ale Greciei, blocate

Platforma de tranzacționare Tradeweb a oprit marți tranzacțiile cu unele obligațiuni ale Greciei, în urma unei notificări din partea autorității britanice de supraveghere financiară (FCA),în timp ce bursa din Luxembourg a sistat în această dimineață operațiunile cu 28 de tipuri de obligațiuni elene.

Bursa din Luxembourg a oprit tranzacțiile cu obligațiuni ale băncilor National Bank of Greece, Alphabank, Eurobank, Piraeus Bank, Eurobank, ale Hellenic Railways Organisation și ale statului elen, relatează Financial Times.

Semnificația deciziilor este mai mult simbolică, având în vedere că tranzacțiile cu obligațiuni elene sunt foarte reduse în această perioadă și au loc de obicei bilateral, la telefon.

Prețul obligațiunilor guvernamentale elene pe termen de doi ani a scăzut, iar randamentul a urcat cu 1,8%, la 37,6%, potrivit MarketWatch.

UPDATE Varoufakis: Grecia nu va plăti 1,6 miliarde de euro celor de la FMI

Ministrul grec al Finanțelor, Yanis Varoufakis, a confirmat marți că Grecia nu va plăti în următoarele ore tranșa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional, astfel că va intra oficial în incapacitate de plăți.

Întrebat de jurnaliști dacă Grecia va achita până la 1 iulie rata de 1,6 miliarde de euro către FMI, Varoufakis a răspuns: „Nu”.

Afirmația a fost făcută în contextul speculațiilor conform cărora premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras ar încerca să ajungă la un acord de ultim moment cu Grupul Bruxelles – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional, potrivit Mediafax.

UPDATE Discuții Tsipras – Juncker

Premierul grec Alexis Tsipras nu a acceptat încă oferta făcută de președintele Comisiei Europene, dar ar putea ajunge în această seară la Bruxelles pentru a discuta cu înalții oficiali ai UE.

UPDATE Schaeuble: Iese Grecia din zona euro? Opinia ministrului neamț de finanțe

Ministrul german de Finanțe Wolfgang Schaeuble a declarat la Berlin că Grecia va rămâne în zona euro pentru moment dacă votanții eleni vor respinge măsurile de austeritate prin referendumul din această săptămână, relatează Bloomberg, citând trei persoane prezente la discuții.

Schaeuble a menționat, totodată, că Banca Centrală Europeană va lua toate măsurile necesare pentru protejarea monedei euro, în cazul în care elenii vota împotriva măsurilor de austeritate.

UPDATE Stiglitz: Cum aș vota la referendumul din Grecia

Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie și profesor la Universitatea Columbia, a făcut o analiză privind ceea ce a numit „atacul Europei asupra democrației grecești”, în contextul evenimentelor din ultimele zile.

UPDATE Discuții Tsipras – Juncker

Reprezentanții cabinetului premierului elen au anunțat că Tsipras a vorbit la telefon astăzi cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, dar și cu șeful BCE Mario Draghi și cu președintele Parlamentului European Martin Schultz, potrivit The Guardian.

UPDATE La ce întrebare trebuie să răspundă grecii la referendum

Grecii vor merge la referendum duminică pentru a-și exprima opinia cu privire la acceptarea sau respingerea condițiilor de austeritate propuse de oficialii europeni.

Întrebarea la care vor fi nevoiți să răspundă este însă una destul de neclară, potrivit BBC.

Întrebare: „Ar trebui acceptat acordul, care a fost prezentat de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană și de Fondul Monetar Internațional în Eurogrup pe 25.06.2015 și cuprinde două părți, care constituie propunerea lor unificată? Primul document are titlul >, iar al doilea >”

Răspunsuri:

Respins/Nu

Acceptat/Da

Citește AICI mai multe despre criticile aduse la nivel internațional referendumului din Grecia

FOTO: BBC

 

 

UPDATE: Întrebat cât vor rezista băncile elene dacă statul nu plătește la timp cei 1,6 miliarde de euro către FMI, Felix Hufeld, reprezentant BCE, a declarat că ele vor putea fi considerate solvente până la cinci zile. Remarca lui Huferd subliniază gravitatea situației cu care se confruntă băncile grecești imediat după momentul în care datoria nu ar fi achitată la FMI, dar indică, totodată, faptul că BCE nu le va tăia accesul la finanțări de la Banca Centrală înainte de votul de duminică.

UPDATE: O televiziune din Grecia anunță că Guvernul de la Atena ar putea trimite propria sa propunere instituțiilor europene.

UPDATE: În Atena au loc discuții de ultimă oră legate de propunerea făcută de creditori care ar permite Greciei să returneze o parte din datorie, scrie BBC.

Unul dintre creditorii Greciei a făcut o propunere le ultim moment de reforme luni, iar dacă Grecia o va accepta, va obține banii necesari pentru returnarea a 1,6 miliarde de euro către Fondul monetar Internațional.

Presa elenă relatează că Guvernul de la Atena ia în considerare propunerea făcută de Jean-Claude Junker. Una dintre principalele puncte ale noii oferte vorbește despre modificarea termenilor sistemului Ekas, destinat persoanelor cu venituri reduse. Oficialii de la Atena vor să îl păstreze până în 2020, dar cei eruoepeni vor să renunțe la ei mai devreme.

Publicația elenă Kathimerini a relatt inițial că guvernul Greciei „a ascultat cu interes propunerea”, dar a refuzat oferta. Reporterii televiziunii de stat ERT au anunțat însă că marți dimineață vor avea loc discuții cu privire la această propunere „la cel mai înalt nivel” în Atena.

Conform ofertei făcute de Juncker, premierul grec Alexis Tsipras ar trebui să-și trimită acceptul scris în cursul acestei zile, după care să aibă loc o reuniune de urgență a Eurogrupului (miniștrii de finanțe din zona euro), informează Agerpres.

Totuși, există slabe indicii că Tsipras este pregătit să renunțe la poziția de până acum, când a respins în mod repetat oferta prezentată Greciei de creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană) și considerată ”umilitoare” de către Atena.

Un oficial guvernamental grec a declarat că a ascultat interes ultima propunere a lui Jean-Claude Juncker, dar a precizat că ”Alexis Tsipras va vota ‘nu’ duminică”, referindu-se la referendumul ce va fi organizat pe 5 iulie în Grecia cu privire la oportunitatea acceptării ofertei de asistență financiară internațională pentru această țară din zona euro.

Grecia a amânat recent o plată care trebuia rambursată către FMI până la data de 5 iunie și a anunțat că va cumula într-o singură sumă toate tranșele în valoare de 1,6 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului până la finalul lunii iunie.

Țările care au întârziat plata datoriilor nu mai pot primi finanțare suplimentară de la FMI și, în ultimă instanță, pot pierde statutul de membru al organizației.

Autor

Citește și