Prima pagină » Economic » CRIZA DIN GRECIA. Juncker: „Mă simt trădat. Ieșirea Greciei din zona euro nu a fost și nu va fi o opțiune”. Efectul GREXIT asupra României

CRIZA DIN GRECIA. Juncker: „Mă simt trădat. Ieșirea Greciei din zona euro nu a fost și nu va fi o opțiune”. Efectul GREXIT asupra României

În vreme ce în Grecia pensionarii au făcut cozi în fața băncilor închise, supermarketurile au fost golite, iar piețele internaționale sunt afectate de deciziile guvernului de la Atena, de la Bruxelles președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, le cere grecilor să voteze la referendum pentru aprobarea planului propus de creditori, susținând că guvernul condus de Alexis Tsipras i-a mințit. „Sunt profund întristat de spectacolul pe care l-a oferit Europa săptămâna trecută. După toate eforturile pe care le-am depus, mă simt trădat", a spus Juncker. „Le cer să voteze DA la referendum, DA pentru rămânerea în zona euro. Transmit poporului grec că nu trebuie să te sinucizi pentru că ți-e frică de moarte".

Președintele Comisiei Europene(CE), Jean Claude-Juncker, a denunțat luni „egoismul” Alexis Tsipras care prin convocarea referendumului pe tema măsurilor de austeritate a ratat un compromis în negocierile Greciei cu creditorii internaționali. Juncker a precizat că grecii trebuie să afle întreaga „poveste”, acuzând Atena că nu a spus adevărul.

Șeful CE a explicat că ă pachetul de măsuri propus Greciei de creditorii internaționali nu implică tăieri de pensii și salarii, așa cum a invocat guvernul condus de Alexis Tsipras pentru a respinge acest plan.

De asemenea, planul propus nu reprezintă nici vreun „ultimatum” sau „șantaj” „Sunt profund întristat de spectacolul pe care l-a oferit Europa săptămâna trecută.  După toate eforturile pe care le-am depus, mă simt trădat (…) Am mișcat munții din loc până în ultimul moment, când autoritățile grecești au închis ușa”, a spus Juncker, citat de Agerpres.

El a atras atenția că „ieșirea Greciei din zona euro nu a fost niciodată și nu va fi o opțiune” și le-a cerut grecilor să aprobe la referendumul de duminică planul de asistență financiară propus de creditorii internaționali.  „Le cer să voteze DA la referendum, DA pentru rămânerea în zona euro. Transmit poporului grec că nu trebuie să te sinucizi pentru că ți-e frică de moarte”, a mai spus Juncker. 

Întrebat ce ar presupune un NU la referendum, Juncker a răspuns că aceasta „ar însemna că Grecia spune nu Europei”. El a admis totuși că unele prevederi ale planul propus presupun și sacrificii pe termen mediu, dar a insistat că planul „merge mult dincolo de măsurile fiscale și propune o modalitate clară de a progresa”. „Trebuie să spunem poporului grec ce este în joc și că nu este ușor, dar și alții l-au făcut„, a continuat Juncker făcând referire la reformele adoptate de țări precum Irlanda, Portugalia, Cipru sau Spania.

UPDATE Discuție Obama-Hollande  despre situația din Grecia

Președintele Franței, Francois Hollande, a avut o discuție telefonică cu președintele Statelor Unite, Barack Obama, despre situația din Grecia, informează Reuters. Cei doi au convenit să colaboreze pentru a ajuta la relansarea dialogului între creditorii internaționali și guvernul de la Atena.

UPDATE Merkel: „Dacă euro eșuează, Europa eșuează”

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat luni că eșecul euro ar fi cel al Europei și a făcut apel la un compromis.

„Dacă euro eșuează, Europa eșuează. Dacă ne pierdem capacitatea de a găsi compromisuri, atunci Europa este pierdută'”, a spus Merkel.

UPDATE Leul românesc și eurobondurile Bulgariei, cele mai mari scăderi din Europa de Est

Leul românesc și eurobondurile Bulgariei au înregistrat luni cele mai mari scăderi între monedele și obligațiunile statelor din estul Europei, din cauza temerilor că sistemele bancare vor fi afectate de o ieșire a Greciei din zona euro, transmite Bloomberg.

Leul s-a depreciat în raport cu euro la 4,4931 unități, de la 4,4577 lei pentru un euro vineri, iar față de dolar a fost depășit pragul de 4 lei, potrivit cursului oficial al BNR, după evenimentele din Grecia. Un dolar era cotat vineri la 3,9783 lei.

Obligațiuni ale Bulgariei în valoare de 1,49 miliarde de euro, cu scadență în 2024, au înregistrat cel mai amplu declin de la lansarea pe piață în 2014, în timp ce leul se îndreaptă spre cea mai mare scădere din acest an.

Libocor, BRD: Grexitul ar aduce o depreciere conjuncturală a leului de 5%, dar poate fi încă evitat

Cel mai probabil scenariu privind Grecia este rămânerea țării în zona euro, dar în eventualitatea unui Grexit efectele asupra cursului leu – euro vor fi conjuncturale și reversibile, cu o depreciere a monedei naționale de circa 5%, estimează economistul-șef al BRD, Florian Libocor.

„În condițiile în care soluția pentru problema Greciei va fi un exit (un scenariu puțin probabil dar parcă puțin mai mult decât acum 6 luni) vom vedea tensiuni pe piețele valutare și, probabil, atingerea limitelor intervalului normal de fluctuație. Este, totuși, un scenariu care încă este posibil a fi evitat. Dat fiind faptul că sistemul nostru bancar este bine capitalizat, iar expunerea față de băncile grecești este de circa 11-13%, cred că reziliența lui la un astfel de șoc este optimală. Asta nu înseamnă că mișcarea piețelor nu va fi vizibilă, ci că va fi conjuncturală și reversibilă. Astfel, în condițiile unui Grexit putem avea în vedere o depreciere conjuncturală a ron de circa 5%”, a declarat Libocor pentru MEDIAFAX.

UPDATE Pensionarii au făcut cozi în fața băncilor închise. Magazinele au fost golite de marfă

Între timp în Grecia, încă de la primele ore ale dimineții, pensionarii au făcut cozi în fața băncilor închise în speranța că-și pot scoate pensiile. De asemenea, magazinele au fost golite.

 

Autor