Prima pagină » Știri » Croatia sustine ca Slovenia îi blocheaza aderarea la Uniunea Europeana

Croatia sustine ca Slovenia îi blocheaza aderarea la Uniunea Europeana

Croatia a acuzat miercuri statul învecinat Slovenia, care asigura presedintia Uniunii Europene, ca îi blocheaza candidatura la blocul european, relateaza Reuters.

Croatia a acuzat miercuri statul învecinat Slovenia, care asigura presedintia Uniunii Europene, ca îi blocheaza candidatura la blocul european, relateaza Reuters. Acuzatia Croatiei, care are cu Slovenia o disputa legata de frontierele terestre si maritime, a intervenit dupa ce ministrul sloven de Externe, Dimitrij Rupel, a transmis marti Parlamentului European ca Zagrebul "a suspendat practic" relatiile diplomatice, anul trecut.

"Rupel a depasit de aceasta data masurile diplomatice obisnuite. Daca cineva a încercat sa suspende relatiile, acela a fost chiar Rupel", a declarat premierul Ivo Sanader. "Sugerez ca ministrii nostri de Externe sa se întâlneasca cât mai repede posibil", a adaugat el.

Sanader a precizat ca Slovenia a ignorat cererile de discutii cu negociatorul european pe tema aderarii Croatiei, afectata de o disputa legata de o zona croata de pescuit, care ameninta sa amâne putinele progrese privind aderarea Zagrebului la blocul european. Negociatorul croat pe probleme legate de aderare la Uniunea Europeana, Vladimir Drobnjak, ceruse o întrevedere la sediul Ministerului sloven de Externe, în toamna, înainte ca Slovenia sa preia presedintia UE, care însa nu a avut loc. Croatia sustine ca Slovenia i-a împiedicat intentia de a deschide negocierile pe tema politicilor de pescuit cu Comisia Europeana timp de peste un an, în timp ce Rupel a precizat ca Zagrebul nu îsi respecta obligatiile.

"Nu exista nici o blocare oficiala, asa cum s-a întâmplat cu Turcia", a declarat o sursa diplomatica din Croatia. "Ne confruntam însa cu o blocada tehnica tacita din partea Sloveniei, în multe etape mici, în mai multe capitole (de negocieri)". "Acum, ca asigura presedintia Uniunii Europene, obstructioneaza procesul (de negociere a Croatiei) cât de mult poate", a explicat sursa.

Purtatorul de cuvânt al Ministerului sloven de Externe, Bojan Brezigar, a precizat ca Rupel nu a procedat gresit. "Ministrul Rupel a precizat în mod clar, dupa ce a fost întrebat explicit de jurnalisti, ca Slovenia a initiat în repetate rânduri negocieri bilaterale cu ministrul croat de Externe, însa aceste discutii nu au avut loc de mult timp", a declarat el.

Croatia si Slovenia s-au desprins din fosta Iugoslavie comunista în 1991, însa de atunci nu au putut conveni asupra frontierelor.

Mai mult știri pe www.mediafax.ro

Citește și