CRP a decis prin vot, în ședința de marți, să dea un comunicat în care se solidarizează cu jurnalista Andreea Pană în cazul agresiunii din partea lui Traian Băsescu și a propus o zi de boicot audiovizual la adresa acestuia, joi, în ziua în care își reia oficial mandatul de președinte.
De asemenea, vineri, Băsescu ar urma să fie boicotat în presa scrisă. CRP recomandă ziarelor să publice pe o bandă neagră a unui text referitor la acest boicot.
"CRP va recomanda embargo în legătură cu tot ce va declara președintele Traian Băsescu, deoarece considerăm că deposedarea de telefonul mobil a respectivei ziariste înseamnă exact privarea ascultătorilor și telespectatorilor de informație", a declarat președintele CRP Cristian Tudor Popescu. (Mediafax)