Prima pagină » Știri » Cu cât se va deprecia leul față de euro în următorul an

Cu cât se va deprecia leul față de euro în următorul an

Cu cât se va deprecia leul față de euro în următorul an
Aproape toți analiștii Asociației CFA România prevăd o depreciere a leului în fața euro în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală, astfel că valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8286 lei/euro, în timp ce pe 12 luni cursul anticipat este 4,8823 lei/euro.

De asemenea, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2021/ianuarie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,67%.

„Sunt de remarcat anticipațiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadențele scurte (ROBOR 3M), cât și pentru cele lungi (obligațiuni suverane cu scadența 5 ani denominate în lei), peste 62% și respectiv 64% dintre participanții la sondaj anticipând aceste evoluții”, precizează specialiștii CFA România.

În plus, indicatorul de încredere macroeconomică realizat de CFA România a crescut în luna decembrie cu 4,6 puncte față de luna noiembrie până la valoarea de 61,5 puncte, transmite asociația. Față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul a crescut cu 32,8 puncte. Această evoluție s-a datorat ambelor componente ale indicatorului, potrivit analiștilor.

„Astfel, indicatorul condițiilor curente a crescut față de luna anterioară cu 7,6 puncte, până la valoarea de 76,4 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul condițiilor curente a crescut cu 30,0 puncte). Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 3,1 puncte până la valoarea de 54,1 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, indicatorul anticipațiilor a crescut cu 34,2 puncte)”, arată CFA România.

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România reprezintă un instrument prin intermediul căruia se dorește cuantificarea anticipațiilor analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sursă foto: Shutterstock

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Unul dintre cei mai cruzi împăraţi din istorie. Orgiile lui au fost fără margini. Întreţinea relaţii incestuoase inclusiv cu mama lui