Prima pagină » Știri » Cu cât se vinde o vilă în Cluj-Napoca în 2023? Cu aceeași sumă se poate cumpăra o vilă cu vedere la mare în Barcelona

Cu cât se vinde o vilă în Cluj-Napoca în 2023? Cu aceeași sumă se poate cumpăra o vilă cu vedere la mare în Barcelona

Cu cât se vinde o vilă în Cluj-Napoca în 2023? Cu aceeași sumă se poate cumpăra o vilă cu vedere la mare în Barcelona

O agenție imobiliară din Cluj-Napoca scoate la vânzare o vilă de la periferia orașului, situată între blocuri, cu o suprafață construită de 279 de metri pătrați, la prețul de 990.000 de euro. Cu o sumă similară se poate cumpăra o vilă cu vedere la mare în Barcelona.

„Am plăcerea să vă prezint o proprietate interesantă cu vilă D+P+1E amplasată pe un teren generos de 2.150 mp pe strada Câmpului din Cluj Napoca. Construcția este una solidă, bine realizată structural iar funcțional este concepută cu spații multiple care asigură o împărțire funcțională perfectă, proiectate pe o suprafață desfășurată construită de 351 mp și suprafață utilă de 279 mp.

Avantajul major al proprietății este „terenul generos, liber de construcții, de cca. 1.000 mp, permite edificarea a unor noi unități locative, cu un bun randament investițional”, se arată în anunțul unei agenții imobiliare din Cluj-Napoca.

Conform Planului Urbanistic Genral, clădirea existentă poate fi convertită în unitate de învățământ, de cazare sau clinică – susține agentul imobiliar care a postat anunțul. Prețul cerut- 990.000 euro.

Clujenii au comentat pe marginea anunțului. „Ca să fie clinică, citește normativul. Ca să fie scoală, citește normativul. E o sumă foarte mare, pe lângă ceea ce presupune clădirea în sine, să îi schimbi funcțiunea. Nu respectă condițiile pentru parcare, persoane cu dizabilități”, a susținut Isa.

„Cred ca nu mai cunoașteți banii! V-a afectat rău pandemia!!!”, a scris și Adryana.

Vila cu vedere la mare în Barcelona

Cu o sumă un pic mai mare, 1,15 milioane de euro, se poate cumpăra o vilă în zona „La Salut” din Barcelona, în apropierea parcului Guell, cu panoramă la mare.

„Vă prezentăm această casă spectaculoasă și unică, care are o grădină mare și vederi minunate la mare și la oraș. Casa este formata din trei etaje. La parter găsim o cameră sau birou de dimensiuni bune, o bucătărie mare cu acces la grădină, o sufragerie, o toaletă pentru oaspeți și un living mare cu un șemineu confortabil și acces la grădina mare și însorită”, se arată în anunțul de pe Idealista.com.

La Salut este o zonă liniștită din cartierul Gracia, cu vederi spectaculoase asupra Barcelonei, foarte aproape de Plaza Lesseps, aflat la 10 minute de mers pe jos de inima orașului. Cartierul are unul dintre cele mai importante elemente urbane din oraș și un sit al Patrimoniului Mondial. Este vorba despre celebrul Parc Güell, operă a lui Gaudí.

Vila are 362 mp construiți pe trei niveluri, 5 camere, 3 băi, o parcelă liberă de teren de 341 mp.

Este adevărat că nu are 1.000 de metri pătrați teren liber de construcții, precum proprietatea din Cluj-Napoca, dar se află la 10 minute de centrul Barcelonei, nu pe strada Câmpului, la marginea orașului, într-o zonă unde s-au construit de-a valma blocuri și case.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și