CU PISTOLUL în aer la concertul Connect-R de la Timișoara. Un tânăr euforic a fost ridicat de Poliție
În timp ce pe scena din Piața Operei din Timișoara cânta Connect-R, un tânăr aflat în mulțime a scos de la brâu un pistol și a început să-l fluture deasupra capului, în ritmul muzicii. Unul dintre spectatori l-a observat și a alertat forțele de ordine, care l-au imobilizat imediat. Pistolarul a fost dus la o dubă a Poliției Locale Timișoara, aflată la câțiva metri de scenă. După ce au realizat câteva fotografii cu tânărul și arma pe care o avea asupra lui, acesta a fost urcat în autospecială și transportat la sediul Secției 1 de Poliție din Timișoara, pentru a fi audiat.
Polițiștii au stabilit că tânărul avea asupra lui un pistol cu bile, armă care nu este supusă autorizării, fiind neletală.
„Tânărul are 25 de ani, este din Petroșani, iar pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Arma pe care o deținea nu era letală, dar se așteaptă rezultatele expertizei oficiale”, a afirmat Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
După ce a fost audiat de polițiștii de la Secția 1 din Timișoara, tânărul a fost eliberat, vineri noapte. Oamenii legii au stabilit că tânărul nu era beat sau drogat. El a declarat polițiștilor că deținea pistolul asupra lui pentru „a se apăra„, chiar dacă arma nu avea bile.
Mii de oameni au participat la concertele organizate de Primăria Timișoara în Piața Operei, cu ocazia zilei orașului. Pe scenă au urcat Lidia Buble, Alex Velea, Antonia și Connect-R, iar seara s-a încheiat cu un foc de artificii.
Foto: Poliția locală Timișoara