Cu puțin timp în urmă, în sala unde se judecă procesul lui Adrian Năstase
Un bărbat a leșinat în timpul procesului în care se judecă eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase, desfășurat la Judecătoria Sectorului 4.
La fața locului au sosit reprezentanții SMURD, care l-au scos pe respectivul bărbat din sală și i-au acordat primul ajutor.
Magistrații Judecătoriei Sector 4 judecă, în această dimineață, cererea de eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase. După 233 de zile petrecute efectiv în pușcărie, fostul premier condamnat la 2 ani de închisoare ar putea afla dacă va fi sau nu eliberat. Decizia Judecătoriei Sector 4 nu este însă definitivă, astfel că probabil Năstase va mai aștepta 2-3 zile pentru a afla verdictul final. Deși a contestat în permanență autoritatea Justiției în cazul său, pe ultima sută de metri Năstase a dat primul semn că acceptă condamnarea în dosarul Trofeul Calității: a decis să plătească prejudiciul de 760.000 euro.