Prima pagină » Știri » Cu un leu te plimbi doar 10 minute cu autobuzul! Cluj Napoca, orașul cu cel mai costisitor transport din România

Cu un leu te plimbi doar 10 minute cu autobuzul! Cluj Napoca, orașul cu cel mai costisitor transport din România

Cu un leu te plimbi doar 10 minute cu autobuzul! Cluj Napoca, orașul cu cel mai costisitor transport din România

Este bine cunoscut faptul că orașul Cluj Napoca are prețuri considerabile la chirii sau localuri, dar probabil nu știai că până și transportul este unul destul de costisitor.

Cluj-Napoca este orașul cu cele mai scumpe titluri de călătorie per unitate de timp din țara noastră.

Cu un leu te poți plimba doar 10 minute cu autobuzul în „orașul de 5 stele”, 30 de minute în București și 40 de minute în Iași, potrivit unei analize publicate de Mobilitate Cluj Napoca.

„Deși în Municipiul Cluj-Napoca obișnuitul bilet încă reprezintă călătoria cu un singur vehicul, CTP Cluj oferă și bilete pe timp, la 3 lei – 30 de minute prin aplicație, respectiv 6 lei – 60 de minute prin SMS. În restul țării, biletele pe timp reprezintă titlul standard de călătorie, oferind până la de 4 ori mai mult timp de acces la serviciul de transport public”, arată Mobilitate Cluj Napoca.

Cât costă un abonament lunar în Cluj

Clujul ar avea cel mai scump transport public, potrivit unei comparații între șase mari orașe din țară.

Așadar, pentru un leu, poți călători 10 minute în Cluj, 15 minute în Timișoara, 20 de minute în Brașov și Sibiu, 30 de minute în București și 40 de minute în Iași.Cluj, pe primul loc și când vine vorba de abonamentele lunare.

Astfel, un abonament lunar costă aici 177 de lei, față de 130 de lei în Timișoara sau 80 de lei în București, potrivit analizei menționate.

„Fidelizarea utilizatorilor se realizează cel mai eficient cu abonamente avantajoase. În sensul asta și în ton cu bunele practici europene, majoritatea orașelor din țară oferă abonamente anuale nelimitate mai ieftine decât 12 abonamente lunare, iar abonamentul lunar costă, în medie, echivalentul unui bilet pe zi.

În orașul de sub Feleac abonamentul anual nelimitat lipsește cu desăvârșire, iar cel lunar nelimitat costă echivalentul a 2 bilete pe zi.

Cu cele mai scumpe titluri de călătorie per unitate de timp și în lipsa oricărei formă de abonament anual avantajos, nici o „vineri verde” gratuită nu compensează ceea ce este, de fapt, cel mai scump transport public urban din România, cu cea mai puțin avantajoasă ofertă comercială”, arată autorii analizei.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri ... vezi toate articolele

Citește și