Cubanezii își aleg duminică noul Parlament
Peste opt milioane de cubanezi votează duminică pentru a-i desemna pe membrii viitorului Parlament, printre care se numără și Fidel Castro, care a predat prerogativele prezidențiale cu un an și jumătate în urmă, din cauza stării de sănătate, relatează AFP.
În urma scrutinului de duminică vor fi aleși, pentru mandate de cinci ani, 614 membri ai Adunării naționale a puterii populare (ANPP), care, la rândul său, va desemna 13 de deputați în Consiliul de Stat – guvernul cubanez -, condus de Castro începând din 1976. Rezultatul alegerilor nu rezervă nici o surpriză, numărul candidaților fiind egal cu numărul posturilor, într-un proces electoral fără concurență, controlat de conducerea Partidului Comunist.
Singura necunoscută a procesului electoral este reprezentată de intențiile liderului istoric al revoluției cubaneze în legătură cu rolul său la conducerea regimului. Aflat la putere din 1959, Fidel Castro a fost nevoit să-i predea "provizoriu" prerogativele fratelui său, Raul, la 31 iulie 2006, după o primă intervenție chirurgicală, necesară pentru a stopa o hemoragie intestinală gravă.
După alegeri, noua adunare dispune de un termen de 45 de zile, până la 5 martie, pentru a desemna Consiliul de Stat, care urmează să aleagă un președinte.