Prima pagină » Știri » Culmea ironiei: Sediul central al RADET a rămas fără apă caldă și căldură. „Cetățenii vor ajunge cât de curând în aceeași situație”

Culmea ironiei: Sediul central al RADET a rămas fără apă caldă și căldură. „Cetățenii vor ajunge cât de curând în aceeași situație”

Culmea ironiei: Sediul central al RADET a rămas fără apă caldă și căldură.
Sediul central al RADET a rămas fără apă caldă și încălzire, iar în curând nici cetățenii nu vor mai primi aceste servicii, relevă un comunicat al viceprimarului Capitalei, Cornel Pieptea.

„Îi solicit lui Sorin Oprescu să cheme la discuții conducerile ELCEN, RADET și reprezentanții Guvernului pentru a găsi o soluție pe termen scurt la aceste probleme. În caz contrar, cetățenii vor rămâne cât de curând fără căldură și apă caldă, iar Bucureștiul nu mai poate avea pretenția că este o capitală europeană dacă nu poate asigura condiții minime pentru un trai civilizat al locuitorilor săi. Revin cu apelul comun adresat lui Victor Ponta și Sorin Oprescu pentru a-și respecta promisiunile făcute în urmă cu doi ani cetățenilor Capitalei. Domnilor, bucureștenii nu mai așteaptă apă caldă și căldură gratuite, așa cum le-ați promis, dar măcar fiți responsabili, finalizați fuziunea ELCEN-RADET pentru a asigura bucureștenilor condiții normale de trai!”, precizează Cornel Pieptea, într-un comunicat de presă.

Pieptea mai spune că, în urmă cu trei săptămâni, a atras atenția opiniei publice legat de situația în care se află RADET, „ca urmare a neîndeplinirii promisiunii făcute în urmă cu doi ani de Sorin Oprescu și Victor Ponta, privind fuziunea RADET-ELCEN”.

„Am trimis oficial o scrisoare premierului și primarului general în care le ceream să-și respecte promisiunile și să-și asume responsabilitățile care le revin pentru a nu lăsa sute de mii de bucureșteni fără apă caldă și căldură și mii de angajați ai RADET pe drumuri, având în vedere situația de faliment a regiei. Nici Victor Ponta și nici Sorin Oprescu nu au răspuns la scrisoarea oficială trimisă și nu au luat nicio măsură, demonstrând astfel cât de mult le pasă nu doar de respectarea promisiunilor făcute, ci și de soarta sutelor de mii de bucureșteni care pot rămâne în orice moment fără apă caldă și căldură, deși locuiesc într-o capitală europeană”, menționează viceprimarul.

„Am ajuns în situația tragi-comică în care sediul central al RADET, furnizorul de apă caldă și căldură al Capitalei, a rămas chiar fără apă caldă și căldură, deoarece regia are restanțe de milioane de lei la gaze. Acesta este doar începutul. Momentul în care sute de mii de cetățeni ai Capitalei nu vor mai beneficia de apă caldă și căldură, deși au facturile plătite la zi, este iminent. De asemenea, nu mai puțin de 13 puncte termice sunt pe punctul de a fi închise urgent, întrucât nu respectă condițiile legale de siguranță și securitate. Iar dacă la situația descrisă mai sus adăugăm somațiile trimise săptămânal de furnizorii de energie electrică și gaze privind restanțele de zeci de milioane de lei și faptul că RADET are, de patru luni, poprire de 100% pe conturi, avem imaginea colapsului în care se află această regie”, mai explică viceprimarul Cornel Pieptea.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și