CULTURĂ. Când se va desfășura, de fapt, gala premiilor Oscar 2021. Ceremonia, amânată din cauza pandemiei!
Cea mai mare gală a filmului mondial, premiile Oscar, a fost reprogramată pentru prima dată în 40 de ani. Decizia a venit în contextul pandemiei de Covid-19, scrie CNN.
Academia de Artă şi Ştiinţe Cinematografice a anunţat, luni, că cea de-a 93-a gală a premiilor Oscar nu va mai avea loc pe 28 februarie aşa cum era planificat ci a fost amânată pentru 25 aprilie 2021, scrie Mediafax.
„Timp de mai bine de un secol, filmele au jucat un rol important în a ne oferi mângâiere, inspiraţie şi distracţie în perioada cea mai neagră a vremurilor. Ceea ce au făcut, cu siguranţă, şi anul acesta. Sperăm că prin decizia de a extinde perioada de eligibilitate, să le oferim producătorii de filme flexibilitate în terminarea şi lansarea filmelor lor, fără a fi penalizaţi pentru din cauza a ceva ce nu poate fi controlat de nimeni”, se arată într-un comunicat remis de preşedintele Academiei, David Rubin şi directorul general al Academiei, Dawn Hudson.
Pe lângă amânarea galei, Academia a fost de acord să extindă şi fereastra de eligibilitate pentru filme, care corespunde de obicei anului calendaristic. Pentru Oscarurile din 2021, noua fereastră va fi prelungită până pe 28 februarie 2021.
Documentar românesc, în lupta pentru o nominalizare la Oscar 2021
„Acasă/ Acasă, My Home”, lungmetrajul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, a primit marele premiu – The Golden Horn la Festivalul de Film de la Cracovia, Polonia, şi intră automat în cursa pentru o nominalizare în categoria dedicată documentarelor la următoarea ediţie a premiilor Oscar.
TOP. 10 filme de Oscar pe care trebuie să le vezi. Primele trei titluri sunt de neratat
În continuare vă prezentăm TOP 10 filme de Oscar din toate timpurile, pe care, cel mai probabil, nu le-ai văzut încă. Primele trei titluri sunt de neratat.
Lungmetrajele „Parasite”, scris şi regizat de sud-coreeanul Bong Joon-ho, marele câştigător al galei Oscar 2020, şi „Todos lo saben”, cu Penélope Cruz şi Javier Bardem în distribuţie, vor fi difuzate în premieră TV naţională, în luna mai, de postul Film Now.
Cea mai mare gafă din istoria Oscarurilor
Premiile Oscar 2020. Ceremonia de decernare a premiilor Oscar începe duminică noaptea, la ora 3.00 (ora României), și se desfășoară la Dolby Theatre, Hollywood, Los Angeles, locul care găzduiește Premiile Oscar încă din 2002. Care a fost cea mai mare gafă din istoria Oscarurilor!