Cum a ajuns Gică Popescu antrenorul echipei de fotbal a deținuților de la Penitenciarul Jilava

Publicat: 06 10. 2015, 17:22

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că pe terenul de minifotbal de la Penitenciarul Jilava a avut loc un turneu la care, pe lângă echipa gazdă, au participat echipe de la penitenciarele Poarta Albă, Giurgiu, Mărgineni, Ploiești, Rahova și Găești.

Echipa Penitenciarului Jilava l-a avut pe bancă, în poziția de antrenor, chiar pe fostul mare internațional Gheorghe Popescu, care execută o pedeapsă de trei ani, o lună și zece zile, în dosarul privind transferurile unor jucători de fotbal.

Toate meciurile au fost arbitrate de Ion Crăciunescu, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Echipa de la Jilava, din care au făcut parte fostul internațional Gheorghe Popescu și fostul manager general al FC Steaua Mihai Stoica, a câștiga competiția.

Fostul arbitru FIFA Ion Crăciunescu, cel care a oficiat partidele disputate la Penitenciarul Jilava, a declarat agenției MEDIAFAX că Gică Popescu și Mihai Stoica au fost atât antrenori, cât și jucători ai echipei câștigătoare.

„A fost o competiție organizată excelent. Meciurile s-au disputat pe terenul din interiorul Penitenciarului Jilava. Arbitrii am fost eu și Viorel Sandu. A câștigat echipa Penitenciarului Jilava competiția, echipa lui MM Stoica și a lui Gică Popescu. Au jucat amândoi, au jucat în apărare. Au jucat foarte bine. Dar e normal asta, la Gică Popescu mă așteptam să joace impecabil, dar și MM Stoica a jucat foarte bine. Și, din câte am înțeles, amândoi au făcut pregătirea cu echipa. Au fost antrenorii. Se vedea că este echipa mai pregătită. Finala au jucat-o cu Severinul și au câștigat-o cu 3-0. Dar nu asta contează, v-am spus, m-a impresionat foarte mult organizarea acestui turneu”, a spus Crăciunescu.

Meciurile de fotbal s-au disputat în cadrul Festivalului Național Interpenitenciar, ediția a II-a.

„Organizarea evenimentului a urmărit consolidarea și dezvoltarea rețelei de suport pentru deținuți prin promovarea activităților culturale, artistice și sportive desfășurate în colaborare cu societatea civilă, pentru optimizarea intervenției derulate de către reprezentanții instituțiilor publice și ai organizațiilor neguvernamentale în unitățile de detenție și creșterea șanselor de recuperare socială a persoanelor care au executat sancțiuni privative de libertate”, a arătat Administrația Națională a Penitenciarelor, într-un comunicat de presă.

Pe lângă meciurile de fotbal, au mai fost organizate un concurs de alergare, mai multe spectacole de muzică susținute de deținuți, ateliere de discuții pe diverse teme, o expoziție cu vânzare a obiectelor confecționate în închisoare și a fost vizitat Fortul 13 Jilava – Memorialul Rezistenței Antitotalitariste.

Fostul internațional Gheorghe Popescu execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Alături de el au fost condamnați Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Nețoiu, și Jean Pădureanu.

Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiționat în 7 aprilie, iar Jean Pădureanu, fostul președinte al Gloriei Bistrița, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiționat în 18 iunie.

Și Gheorghe Popescu ar putea fi eliberat condiționat, după ce Judecătoria Sectorului 4 a stabilit că îndeplinește criteriile, o decizie definitivă urmând să fie dată însă de Tribunalul București.