Cum a ales Carmen Șerban cariera muzicală. „Nu am sperat NICIODATĂ să ajung cântăreață”

Cum a ales Carmen Șerban cariera muzicală. „Nu am sperat NICIODATĂ să ajung cântăreață”
Publicat: 20/09/2023, 14:30
Actualizat: 20/09/2023, 15:57

Interpreta de muzică de petrecere Carmen Șerban a dat detalii despre cum a ajuns să aleagă cariera muzicală. ”Nu am sperat niciodată să ajung cântăreață”, a declarat ea.

Carmen Șerban are o carieră impresionantă în spate. Artista a lansat pe piața muzicală peste 20 de albume, care s-au bucurat de succes la public și care s-au vândut foarte bine. În ciuda succesului, vedeta și-a dat seama că este foarte importantă și școala. A urmat cursurile Liceului de Muzică Ion Vidu din Timișoara, dar nu a apucat să termine ultimul trimestru din clasa XIII-a, comentând mai târziu că „la vremea respectivă visam să ajung la București, să fac bani…”.

Carmen Șerban a ales să urmeze și cursurile universitare. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion. Apoi a făcut și masterul. Artista a obținut și o diplomă de scenarist și regizor, fiind absolventă a Școlii de televiziune Tudor Vornicu din București.

Interpreta de muzică de petrecere a povestit, pentru revista Viva, cum a ales carieraa muzicală. ”Muzica o aveam în sânge, de mică”, a afirmat ea.

Cum a ales Carmen Șerban cariera muzicală. ”Eu nici nu știam cum cânt, dacă cânt bine”

”Eu cântam muzică populară bănățeană, pentru că sunt din Banat. Îmi mai plăcea să cânt piesele sârbești. Noi la Timișoara suntem la 100 de km de Serbia. Asta am făcut toată copilăria și adolescența mea, până când am decis, într-un final, îndemnată de tatăl unui copil – vecin de peste drum. M-a auzit și mi-a sugerat să fac niște cursuri. Și eu am zis că eu cânt de plăcere. Eu nici nu știam cum cânt, dacă cânt bine, pentru că eu cântam de plăcere”, a explicat Carmen Șerban.


”M-am dus și m-am înscris la un curs la Casa Studenților din Timișoara. (…) Cursurile erau două zile pe săptămână, câte două ore. Eu mergeam în fiecare zi, pentru că erau mai multe grupe. Mergeam și la grupele de dimineață și la cele de după amiază, în fiecare zi. (…) De vreo două ori am luat și bătăiță de la tata. După ce a auzit că m-am înscris la curs de canto popular, mi-a dat și o mamă de bătaie. (…) Mi-a dat și o mamă de bătaie, pentru că nu i-am cerut voie. El oricum nu era de acord, că de aceea nu i-am cerut voie. A zis că nu mă mai lasă să merg, dar eu am mers în continuare, cu toate riscurile, pentru că mergeam de plăcere. Nu am sperat niciodată să ajung cântăreață, cu atât mai puțin sau mai mult să ajung cunoscută sau iubită de oameni cum sunt acum, la nivelul acesta”, a detaliat ea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor