Prima pagină » Știri » Cum a cumpărat fiul de un an al primarului Mihai Chirica o casă de 250.000 de euro. Explicațiile edilului din Iași – VIDEO

Cum a cumpărat fiul de un an al primarului Mihai Chirica o casă de 250.000 de euro. Explicațiile edilului din Iași – VIDEO

Fiul în vârstă de un an al primarului Iașiului, Mihai Chirica, are, pe numele lui, o casă în valoare de 250.000 de euro. Edilul a trecut locuința în declarația de avere și spune că banii sunt din partea familiei, iar copilul a fost reprezentat la notar de bunică.

Primarul Mihai Chirica a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că locuința pe înregistrată pe numele fiului său, care a fost reprezentant la notar de bunică, a fost cumpărată cu bani puși de-o parte de familia edilului, însă, potrivit legislației românești, copilul nu poate fi reprezentat la înregistrarea proprietării de părinți, ci de un tutore.

„Proprietatea a fost de la început achiziționată pe numele copilului, care este minor, iar prin legislația națională părinții nu pot achiziționa în numele copiilor, de aceea s-a făcut cu un tutore, care este bunica acestuia. Sigur, bunica a avut un dublu rol aici, și de tutore și pentru faptul că a susținut o parte din costurile cu proprietatea din Iași. O mare parte din bani sunt asigurați de către noi, familia, iar o parte din bani sunt puși de către bunică, care și-a vândut o proprietate, de asemenea din Iași. Am și declarat cu ce sumă, cu ‪100.000‬ de euro, cu care a contribuit la această achiziție”, a spus primarul Iașului.

Acesta a explicat că a trecut proprietatea în valoare de 250.000 de euro în declarația de avere, menționând că este a fiului, pentru că „nu e nimic de ascuns”.

„Prețul este prețul pe care l-a oferit piața în momentul de față și cu siguranță aș fi preferat să nu ne cheltuim toți banii pentru asta. Dar tot ceea ce am acumulat pe parcusul ultimilor ani, inclusiv bunurile care sunt în momentul de față ale fiicelor mele, pentru că nu le-am mai ținut pentru noi, familia, arată exact intenția de a face acest lucru, cât timp suntem noi în viață, noi cei care avem posibilitatea să le înstrăinăm pentru a ne face datoria și față de urmașii noștri. E la fel de simplu de înțeles ca și gestul pe care l-a făcut bunica copilului meu, deci mama mea și același gest pe care îl va face soacra mea, respectiv mama soției mele. Prin urmare nu avem nimic de ascuns din acest punct de vedere, este absolut legal ca un copil minor să poată achiziționa bunuri sub controlul unui tutore, așa cum s-a întâmplat și de regulă tutorele se alege din cadrul familiei, cum am făcut și noi”, a mai spus primarul Iașului.

Întrebat dacă prin înregistrarea locuinței pe numele fiului minor, a dorit „punerea la adăpost” în cazul unei anchete, Chirica a răspuns că astfel de bunuri „nu pot fi atacate, când, ipotetic, ar apărea cazuri de corupție”.

„Sunt bunuri care nu pot fi atacate când, ipotetic, ar apărea cazuri de corupție. De asta am și ținut ca dobândirea acestui bun să facă exact din conținutul declarației de avere, dar pe de altă parte, așa cum bine spuneți, este o măsură de a te proteja, pentru că eu, pe propria-mi piele, am asistat la situații în care mi-au fost sechestrate bunuri care au fost scoase de sub sechestru. De ce să punem și bunurile familiei în pericol atunci când știm că nu este cazul? Ai cu ce să ți le iei, ți le cumperi și ți le protejezi utilizând legislația românească în vigoare”, a răspuns Mihai Chirica.

Mihai Chirica și-a depus declarația de avere, miercuri, și, potrivit acesteia, o locuință de 136 de metri pătrați este înregistrată pe numele fiului minor.

Foto: Fediafax Foto

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit