Cum a fost sancționată angajata Agerpres care a pus steagul Germaniei peste harta Franței

Publicat: 12 03. 2015, 14:43

Agenția Națională de Presă Agerpres, instituția care și-a asumat vina pentru greșeala făcută în editarea broșurii „Germania – România.135 de ani de relații diplomatice”, a luat primele măsuri împotriva persoanei considerate vinovate.

Astfel, comisia pentru cercetarea și soluționarea abaterilor disciplinare, convocată la solicitarea directorului general, Alexandru Giboi, a decis sancționarea Alexandrei Ștefan, expert în cadrul Biroului Comunicare și Relații Internaționale, care a avut în responsabilitate tehnoredactarea și realizarea design-ului broșurii.

Astfel, aceasta a fost sancționată cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de trei luni, „întrucât nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu”, se precizează pe site-ul agenției.

Potrivit sursei citate, costul de producție a broșurii „Germania – România. 135 de ani de relații diplomatice”, înregistrat de Agerpres pentru cele două exemplare oficiale imprimate a fost de 29,4 RON cu TVA inclusă.

Ștefan nu este prima persoană sancționată în urma acestui scandal. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a luat marți decizia de a o elibera din funcția de purtător de cuvânt al MAE pe Brândușa Predescu. „În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest regretabil incident, ministrul afacerilor externe a decis, în cursul zilei de ieri, eliberarea din funcție a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relația cu Agerpres, problematica materialului în cauză”, a transmis, miercuri, MAE.

Ministerul a precizat că „purtătorul de cuvânt al MAE și-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broșurii respective înainte de a-i fi prezentată șefului instituției spre a fi oferită oaspetelui german”.

Luni, la finalul intervenției sale din conferința comună de presă cu omologul german, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat o broșură realizată cu ocazia aniversării a 135 de ani de relații diplomatice între România și Germania, broșură pe care i-a înmânat-o ministrului Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită în România. Pe coperta broșurii ar fi trebuit să fie hărțile celor două țări, însă, alături de harta României se află harta Franței, acoperită cu drapelul Germaniei.