Cum a impus torționarul Vișinescu la Râmnicu Sărat un regim de teroare mai dur decât în lagărele URSS. Motivarea unei sentințe în premieră în Romania

Judecătoarea Carmen Veronica Găină precizează în motivarea deciziei de condamnare a lui Alexandru Vișinescu că „instanța a stabilit că faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată a inculpatului există, fiind probate mai presus de orice îndoială rezonabilă, au fost săvârșite de acesta, iar, raportat la legea penală identificată a-i fi mai favorabilă, conform articolului 5 din Codul penal, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tratamente neomenoase, în formă continuată”.

În documentul citat se arată că instanța a decis să-l condamne pe fostul comandat al Penitenciarului Râmnicu Sărat la 20 de ani de închisoare, având în vedere și vârsta inculpatului, care pe 27 septembrie 2015, va împlini 90 de ani.

Potrivit motivării, executarea efectivă a unei pedepse cu închisoarea „pe o durată mai mare decât cea a pedepsei alese de Curte, este iluzorie, în raport cu vârsta inculpatului, fiind aproape imposibil de anticipat, în mod realist, o astfel de situație”.

„În consecință, urmărind să aplice o pedeapsă cu perspective rezonabile de executare, prin luarea în calcul și a posibilității de liberare condiționată, Curtea apreciază că pedeapsa de 20 de ani închisoare este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat și necesară pentru justa sancționare a acestuia”, se mai arată în documentul citat.

Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat, de Curtea de Apel București, pe 24 iulie, la 20 de ani de închisoare pentru felul în care i-a tratat pe deținuți în perioada comunistă.

Totodată, Vișinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Administrația Națională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmașilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob și 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.

CITEȘTE AICI DOSARUL COMPLET AL LUI VIȘINESCU

„Faptele reținute în sarcina lui Vișinescu sunt extrem de grave, iar modul și împrejurările concrete de săvârșire, perpetuarea lor în toată perioada (de aproximativ 7 ani) cât el a îndeplinit funcția de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat și consecințele dramatice și ireversibile pe care le-au produs asupra victimelor (fie ucise, fie lăsate cu traume fizice și psihice pentru tot restul vieții) îl indică pe acesta nu doar ca pe un instrument, ce și-a dovedit cu prisosință capabilitatea, folosit de autoritățile statale ale epocii pentru îndeplinirea obiectivului politic al nimicirii «dușmanilor de clasă» anume plasați în custodia sa, ci drept artizanul și executantul plin de zel al unui program original de persecutare brutală a deținuților «contrarevoluționari» (supuși în permanență, fără vreo urmă de remușcare din partea sa, la tratamente inumane și degradante și acte repetate de tortură fizică și psihică, culminând cu exterminarea a mulți dintre ei), nemaiîntâlnit ca duritate chiar în sistemul penitenciar românesc al vremii”, precizează judecătoarea Carmen Veronica Găină, în motivarea deciziei de condamnare a fostului șef al penitenciarului Râmnicu Sărat.

În documentul citat se mai arată că persoanele care au fost încarcerate în Penitenciarul Râmnicu Sărat au caracterizat perioada de detenție ca cea mai cumplită și dură dintre cele trăite.

„Brutalitatea acelui program și a inculpatului însuși, ca promotor al acestuia, dar și ca individ, le-a determinat pe victimele care i-au supraviețuit, cu experiență carcerală, anterioară și posterioară, în alte penitenciare din țară, dar și în U.R.S.S., să caracterizeze perioada detenției din Penitenciarul Râmnicu Sărat drept cea mai cumplită, dură și crudă dintre cele trăite de ele, atribuind această stare de fapt contribuției personale a inculpatului”, se menționează în motivare.

Magistratul arată că „dincolo de afirmațiile anterior prezentate, există fapte incontestabile, care dovedesc că regimul discreționar și brutal aplicat deținuților politici încarcerați în Penitenciarul Râmnicu Sărat este indisolubil legat de contribuția personală a inculpatului, debutând odată cu numirea acestuia în funcția de comandant”.

„Astfel, din documentele aflate în dosarul personal al deținutului politic LI (care, la momentul preluării funcției respective de către inculpat, se afla încarcerat în Penitenciarul Râmnicu Sărat de mai mult de un an, respectiv din data de 04 martie 1955), rezultă că acestuia nu i-a fost aplicată de către comandantul anterior nicio pedeapsă disciplinară, deși gardienii l-au sesizat cu rapoarte în care menționau abateri de aceeași natură cu cele pentru care, mai târziu, inculpatul l-a sancționat în mod sever, de nenumărate ori, comandantul respectiv limitându-se la a menționa, prin rezoluții olografe, pe acele rapoarte, că se vor anexa la dosarul deținutului. De asemenea, din documentele respective, rezultă că, în legătură cu același deținut politic, comandantul anterior, spre deosebire de inculpat, a aprobat, în conținutul și pe termenele indicate de medic, toate măsurile de odihnă și regim alimentar propuse prin referate ale acestuia”, se mai arată în motivarea condamnării lui Vișinescu.

Magistratul mai notează că scrisorile de apreciere și mulțumire, prezentate în apărarea sa de către Alexandru Vișinescu, datează din perioada 1972-1977, ulterioară faptelor pentru care este judecat, și provin numai de la deținuți de drept comun.

„Lipsa antecedentelor penale nu constituie o situație meritorie, ce ar trebui recompensată prin aplicarea unei pedepse mai puțin severe, ci o stare de normalitate pentru orice cetățean, în plus ea nefiind aptă să atenueze nici măcar într-o mică măsură gravitatea extremă a infracțiunii comise, prin care inculpatul a atentat și a vătămat, prin fapte atroce, de o cruzime inimaginabilă, valori umane esențiale”, mai notează magistratul Curții.

„Cu privire la comportamentul procesual al inculpatului, Curtea, fără a sancționa în vreun fel exercitarea de către acesta, în cursul judecății, a dreptului la tăcere, pe care articolul 83 litera a din Codul de procedură penală i-l recunoaște cu această consecință firească, remarcă indiferența afișată de el față de acuzațiile aduse, încercarea permanentă de a atribui responsabilitatea faptelor deduse judecății fie subordonaților, fie superiorilor săi, în cazul celor din urmă refuzând, însă, să-i nominalizeze, cu motivația puerilă că nu-și amintește numele lor, dar, mai ales, lipsa totală de empatie față de victimele faptelor sale și urmașii acestora prezenți la judecată, atitudine pe care a manifestat-o inclusiv cu ocazia audierii, în prezența sa, a uneia dintre acele victime, martorul CV, în pofida faptului că acesta a găsit puterea de a-i oferi «scuza» (constatată nevalabilă de Curte) a supunerii față de ordine ale autorităților statale care l-au numit în funcție”, se mai arată în motivarea sentinței de condamnare a lui Alexandru Vișinescu.

Procurori: „Decesul deținuților survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vișinescu, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate, a arătat Parchetul instanței supreme.

„Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv, condițiile de detenție inumane, relele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de către deținuți erau tot atâtea acțiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Principalele categorii de deținuți aflate în penitenciar, așa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vișinescu adresată Consiliului Securității Statului din 1967, erau foști conducători în guvernele burghezo-moșierești și în conducerile PNȚ și PNL, foști conducători ai diverselor organizații subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foști conducători ai diverselor secte religioase și alte cazuri mai izolate.

Regimul impus de Vișinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea zece ani.

„Decesul deținuților survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic”, au precizat procurorii.

Din documentele studiate de anchetatori au fost identificați 138 de deținuți care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vișinescu.

Alexandru Vișinescu s-a născut la Buzău, în 1925, și a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 și până la desființarea închisorii, în 1963, fiind și ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Înainte de a fi numit în funcția de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu a deținut poziții în sistemul penitenciar, activând în unitățile Mislea și Jilava, la începutul anilor ’50.

Vișinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 – aprilie 1956. Decizia autorităților de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcția de inspector în cadrul aparatului central al Direcției Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 și 1976, a deținut funcții de conducere în cadrul închisorilor Ploiești și Ilfov și a predat la școala de subofițeri de penitenciare.

În prezent, el trăiește într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună.