Cum a picat David Cameron în propria capcană: patru momente cheie ale unui pariu pierdut

Primul decont al votului britanicilor pentru ieșirea din UE l-a plătit chiar premierul David Cameron care și-a anunțat demisia imediat după anunțarea rezultatelor referendumului. El însuși este cel care l-a convocat, însă istoria acestui vot istoric care marchează ieșirea primei țări din Blocul Comunitar nu este una de dată recentă. Iată patru momente care au dus la acest deznodământ:

1. 2009, Tratatul de la Lisabona

David Cameron nu era la acea vreme premier, însă era șeful opoziției conservatoare. Guvernul laburist condus de Gordon Brown a propus aprobarea de către parlament a Tratatului de la Lisabona. Cameron, care a pledat fără succes pentru aprobarea prin referendum a textului fundamental al UE, a făcut o promisiune: „Nu va fi niciodată posibil pentru un guvern al Marii Britanii să dea puteri în avantajul UE fără ca poporul să aibă un cuvânt de spus în această privință prin referendum”.

Tema trădării laburiștilor a fost principală în campania care l-a adus la putere în mai 2010.

EXTERNE Ministrul german al Apărării, despre AMENINȚĂRILE hibride ale Rusiei: „Putin știe cum să ne deranjeze”

12:40

SURSE Rectorul Daniel David, propus ca ministru al Educației din partea PNL de către Ilie Blojan

12:38

2. Presiunea euroscepticilor

David Cameron a fost în permanență sub presiunea propriului partid, din ce în ce mai eurosceptic. O petiție semnată de 100.000 de britanici privind posibilitatea organizării unui referendum pe tema apartenenței la UE a fost supusă votului Camerei Comunelor în octombrie 2011. Rezultatul a fost unul negativ, însă 81 de parlamentari conservatori au votat pentru referendum, împotriva politicii susținute de guvern.

În iunie 2012, în timp ce UE este în fața crizei zonei euro, Cameron susține că nu este vremea pentru un referendum, în fața „euroscepticilor pragmatici” propunând o serie de schimbări în relația Marii Britanii cu UE astfel încât britanicii să facă o alegere reală.

Câteva luni mai târziu, în toamna lui 2012, în fața ascensiunii UKIP, Cameron ia în calcul ideea unui referendum care ar putea avea loc după alegeri. Aceasta se transformă în promisiune electorală în ianuarie 2013: dacă conservatorii câștigă alegerile, iar el este premier, va renegocia termenii apartenenței Marii Britanii la UE înainte de a le propune, în 2017, britanicilor o „alegere simplă: rămân sau pleacă din UE.

3. Numărătoarea inversă

Reales în mai 2015, David Cameron se angajează imediat pentru organizarea unui referendum pe care îl anunță pentru iunie 2016. Începe de asemenea, o cursă contracronometru periculoasă, comentează Le monde: un an pentru a renegocia cu partenerii europeni termenii relației Regatului Unit cu UE.

4. Brexit și Cameronexit

Pe 19 februarie 2016, la finalul a 30 de ore de negocieri, David Cameron agreează cu liderii UE un acord anti-Brexit care recunoaște un statut special al Marii Britanii în UE, dar care nu a fost decât o prelungire a excepțiilor de care Regatul beneficia. Dincolo de posibilitatea de a limita ajutoarele sociale pentru imigranți, Cameron a obținut cu greu asigurarea că Marea Britanie va putea sta deoparte față de toate viitoarele reforme ale UE.

Liderul conservator se înscrie apoi într-o cursă riscantă de a-i convinge pe britanici să voteze pentru rămânerea în UE, în urma compromislui făcut cu liderii blocului comunitar, însă suține în același timp că nici el nu iubește Bruxelles-ul. Incapabil să structureze un mesaj pentru Europa, Cameron nu poate evita ruptura dintre conservatori, chiar cinci miniștri din guvernul său angajându-se în campania pro-Brexit.

În ciuda unui avans sensibil, după uciderea în plină stradă a deputatei pro-europene Jo Cox, cu o săptămână înaintea scrutinului, în noaptea de 23 spre 24 iunie cel mai negru scenariu a devenit realitate. Aproape 52% dintre britanici au votat pentru ieșirea din UE.

David Cameron a pierdut propriul său pariu, comentează Le monde, recunoscându-și înfrângerea și depunându-și madatul de premier.

Autor

Clarice Dinu

cameron marea britanie uniunea europeana