Cum a reacționat brazilianul din imagine, după ce i s-a dat să mănânce șorici, pentru prima dată
Romario Pires, căpitanul lui U Cluj, a vorbit într-un interviu despre șansele „șepcilor roșii” în „dubla” de orgoliu cu CFR Cluj din această săptămână, din Cupă și Liga1, dar și despre planurile sale de viitor. Pe lângă carieră, brazilianul știe un lucru cert, urăște șoriciul de porc.
Într-un interviu, Romario Pires a declarat că are încredere în echipa din care face parte și pe care o conduce totodată.
„Avem încredere în noi. Sper să vină cât mai mulți fani, avem mare nevoie de ei. Îmi doresc ca atmosfera să fie cel puțin cât a fost cu Dinamo, ei ne-au dat energie și putere atunci”, a spus el.
„De-abia am acumulat câteva puncte, trebuie să muncim mult, să mergem după fiecare punct. Noi reprezentăm un club mare, de tradiție, dar venim din liga a doua. Venind din al doilea eșalon, în primul an, trebuie să ne menținem, apoi, cu schimbare de lot, de buget, vom avea alt obiectiv”, a povestit Romario Pires.
De asemenea, fiind de mulți ani la noi în țară, fotbalistul a început să descopere și restul tradițiilor din România. Cum ar fi mâncarea românească, pe care o consideră gustoasă, dar mai există și mici excepții.
Crăciunul în România: „Orice, dar nu șorici”
În urmă cu 10 ani, Romario venea în România, la Gloria Bistrița. El a mai jucat pentru Petrolul Ploiești, Astra, Hermannstadt și Farul, a avut și experiențe în Israel, la Netanya, Haifa și Petah Tikva. Urmează să bifeze o premieră în țara noastră.
„E primul Crăciun aici, până acum n-am avut posibilitatea să petrec aici aceste sărbători. Am mâncat carne de porc, am asistat la tăiere. Nu m-am suit pe porc și nici n-o să încerc. Îmi place mâncarea tradițională românească, mai puțin șorici”, a spus el.
„Au încercat mulți să-mi dea, încă mai încearcă, dar nu pot. E grețos. Cine gătește cel mai bine în familia din România? Mă încurci acum, bunica și mama soției gătesc cel mai bine. Și soția face, dar cele două sunt artiste. Eu încă mai cred în Moș Crăciun, și-acum aștept să vină”, a continuat Romario, potrivit Gsp.ro.